Noutati din gradi
Nu am mai scris de ceva timp despre gradina mea, si m-am gandit ca este timpul sa fac un up-date. La mijloc de iunie, ea se prezinta ca in pozele de mai jos, facute zilele trecute.
Toate in gradina au crescut frumos, mi se pare mie – parca mai frumos ca anul trecut. Deja am inceput sa adunam si sa conservam pentru la iarna – am pus la congelator cateva pachetele de spanac oparit, mazare si marar. Urmeaza in curand fasolea – am semanat anul asta vreo cinci feluri de fasole, sunt foarte curioasa in privinta ei. Cea care s-a facut prima este una violet, o frumusete. Se pare ca dupa ce o fierbi, devine verde – voi vedea, pe prima o voi aduna astazi.
Saptamana trecuta am mai semanat inca un rand de fasole, ca sa avem si mai tarziu. La fel am procedat cu mazarea ( al doilea rand abia rasare), patrunjelul, mararul, spanacul, salata.
Alte noutati? Mandria oricarui gradinar amator – tomatele. Sa va spun despre ele. Au crescut si cresc ca Fat-Frumos, de parca au mancat jaratec. Sunt deja inalte de aproximativ 1,3 m, iar tulpinile sunt groase cat doua degete. Au fost ele frumoase si anii trecuti, dar parca acum sunt si mai si. Au frunze mari si carnoase, verde-inchis si sunt pline de rod. Cele cherry galbene cred ca vor incepe saptamana viitoare sa se parguiasca. Sa nu le deochi!
Altceva? Ardeii au inflorit, vinetele au boboci, dovleceii sunt plini de flori si rod, cartofii au tuberculi dezvoltati (am dezgropat unul de curiozitate), castravetii sunt plini de flori si castraveciori minusculi, rubarba trebuie adunata si gatita. Mai am prin gradina, in diferite stadii de dezvoltare: sfecla rosie si galbena, varza rosie, cartofi dulci, cartofi violet, telina, dovleci, fasole uriasa (pastai lungi de 70-80 cm), salata Poiree (un fel de spanac, se gateste la fel), verdeturi diverse…
Este o perioada care imi place – am semanat aproape tot, iar acum programul de gradinarit este mai lejer. Ma plimb ca Voda prin Loboda si imi place.
Ai o gradina foarte bogata si foarte ingrijita. Felicitari!
Multumesc, Gabriela!
E de vis gradina ta!Atat despre gradina de legume cat si despre cea de flori am numai cuvinte de lauda!:)Imi pare rau ca nu am pus rosii tigrate ca am tot vazut si arata foarte frumos:)
Ce frumoas trebuie sa fie sa stai seara,dupa ce ai terminat lucrul,pe cele doua scaune de la intrarea in gradina ,sub tufa de trandafir:)
Duminica placuta!:)
Tigratele sunt si foarte dulci, nu doar frumoase. Eu le am in gradina de la inceput, si daca la unele soiuri am mai renuntat, la ele nici nu ma gandesc – isi au locul rezervat. Ai intuit bine, seara, dupa ce ud gradina, este cel mai frumos de stat la odihna pe bancutele de sub trandafir. Se intampla rar, recunosc, ca uneori termin treaba in gradina cand se intuneca bine afara. Dar chiar daca sunt rare aceste momente, sunt bine apreciate. Poate in plus si pentru ca sunt rare. Duminica frumoasa si tie, si o noua saptamana cu spor.
Este o adevarata placere sa privesti minunatiile din gradina ta. De abia astept sa gust rosiile din semintele trimise de tine (negre de Crimeea si galbene). Seara placuta si o vara rodnica pe masura inceputului.
Buna, Mirela! Sa ma tii la curent, si eu sunt curioasa daca or sa iti placa. Multumesc pentru urari. Iti doresc si eu tie o vara plina de zambet, soare si realizari gradinaresti. Cu drag, Andreea
Imi place nespus de mult gradina d-voastra . Parca este o alta lume . Ingeniozitatea isi spune cuvantul . Felicitari !
Multumesc frumos, Cati! Te mai astept in vizita!
Ma termini, ai o gradina superba, ma tot uit cat de frumoase sunt toate la tine, sincer, parca imi vine sa ma descalt si sa ma plimb prin gradina ta, atat e de ordonata P.S. O sa vreau si eu niste cartofi violet, daca se poate sunt violet si la interior sau doar coaja?
Ordinea ma ajuta sa ma relaxez, de aia tin la ea. Nu concep altfel, este o chestie naturala, care mi se pare ca nici nu necesita nu stiu ce efort. Gradina de legume pentru mine are si rolul asta, ma relaxeaza si ma deconecteaza, atata vreme cat imi si place rezultatul muncii. Si imi place asa, ordonat. Cartofii violet sunt in primul rand violet in interior (iese un piure super-frumos din ei). O sa pun candva o reteta facuta de Ionut cu ei – dorada la gratar, cu piure din cartofi violet si spanac sotat. Culorile din farfurie erau foarte frumoase. Eu i-am cumparat de la MegaImage, mai baga cateodata. I-am lasat sa incolteasca si i-am pus in pamant. Vrei sa iti cumpar 3-4 cartofi cand gasesc si sa ti-i trimit prin posta? Probabil acum este tarziu sa ii mai pui in gradina, dar pe balconasul tau, intr-un sac… Ce spui? Suna a experiment marca Green?
Poti sa-mi pastrezi de la tine cativa pentru la anu, daca nu, o sa te rog sa-mi cumperi noi nu avem MegaImage.
Tinem legatura.
Arata super gradina ta, legumele sunt frumoase, sanatoase si productive. Totul acolo este la superlativ asa cum ne-ai obisnuit. Spor in toate!
Multumesc frumos, Aurelia! Esti foarte draguta si foarte darnica cu complimentele.
Asa mi s-a parut si mie, ca anul acesta toate au crescut mai repede si mai frumos.
Arata foarte bine gradina
La rosii avansul asta poate a fost si ca am pus noi rasadurile mai devreme, nu? Ca parca imi aduc aminte ca si tu ai procedat asa. E adevarat ca a fost un chin in casa cu rasadurile crescute parca prea lungi, dar pana la urma se pare ca a fost bine. Voi veni in vizita, sa vad si la tine gradinuta.
Andreea,ce ai tu acolo se numește paradis ma uimești de fiecare data cu pozele tale bravo se vede ca ești o gospodina desavarșita sper sa fii un ideal și pentru alte doamne!!!!care sustin ca nu poti împaca serviciul cu treburile casnice și gradinararitul,ar trebui sa ia toata lumea exemplu de la tine ca se poate.Îmi place tot ce faci.
Multumesc, Moniq, esti tu prea draguta! De gradinita de legume ma ocup impreuna cu mama mea, doar in weekend. In timpul saptamanii doar o ud, altceva nu am timp sa fac. Iar munca la ea este pentru mine un fel de terapie, in liniste cu sapa in mana sau smulgand buruieni, imi incarc bateriile si imi linistesc nervii. Apoi, cand ma duc cu cosul si pun in el diverse…bucurie maxima! Multumesc pentru cuvintele frumoase. Cu drag, Andreea, din gradina lui ardei
buna, sunt gradinar incepator si am invatat multe din articolele tale! am o mica gradinuta pe care o muncesc cu dragost cat mai ecologic pt fetitel mele de 2,6 ani si 4 ani. la anul as vrea sa pun cartofi dulci! pt ele!
sa cumpar cartofi dulci din supermarkt ? cand? in ce luna si cat sa ii tin si in ce conditii pt a incolti?
Buna, Tania, si bine ai venit in vizita! Sper sa ne mai intalnim, deoarece avem de facut o calatorie impreuna, ca gradinari amatori. Ma bucur sa aud ca blogul meu ti-a fost de folos si ma bucur sa vad ca si tu esti preocupata sa cresti legume ecologice pentru familia ta. Cred ca ai ajutoare de nadejde in cele doua fetite. Cartofii dulci eu i-am cumparat din supermaket, am luat trei cartofi si am pus trei cuiburi. I-am cumparat iarna si i-am tinut in camara intr-o punga din plastic pana au incoltit, apoi primavara i-am pus in pamant. Te salut cu drag si te mai astept pe aici, prin gradina lui ardei!
Cum ai reuşit să ai levănţică?
Eu pun de câţiva ani seminţe şi nu iese nimic!
Există vreun secret?
Felicitări pentru grădină, e foarte frumoasă!
Buna, Amelia! Secretul e ca am cumparat levantica la ghiveci acum 2 ani si am plantat-o in gradina. S-a prins toata si acum am niste tufe foarte mari. A rezistat peste iarna fara probleme, primavara am tuns uscaciunile si acum e plina de flori. Cu seminte nu faci numic, am incercat si eu si am si auzit pe la prieteni de incercari esuate. Te indemn sa faci ca mine, daca iti doresti levantica in gradina. Te salut!
Ma amestec si eu in discutia voastra despre levantica si din experienta va spun ca partea care se tunde primavara se poate pune in pamant ( ghiveci sau direct in gradina ) Daca aveti grija sa si udati veti avea plantute noi de levantica .Intrucat la mine e primul an de gradinarit nu stiu de ce unele flori la rosii se usuca si cad? De ce unii dovlecei se opresc din crestere se ingalbenesc si se strica ? Unde gresesc?
Nu am stiu asta despre levantica, voi incerca anul urmator – cu toate ca am vreo 20 de tufe mari de levantica, imi place atat de mult incat as umple toata curtea cu ea. Si la mine unii dovlecei patesc la fel, insa in acelasi timp sunt si multi care se fac mari, si atunci am considerat mereu ca asa “trebuie” sa se intample, nu am cautat explicatii la asta. La rosii insa, nu m-am confruntat cu asa ceva. Incerc sa gasesc o explicatie… Am cautat pe net si iata ce am gasit pe site-ul Marcoser:
“Condiții nefavorabile și cauze care duc la căderea florilor și la dispariția fructului:
1. Temperaturile scăzute (sub 10 grade C).
2. Temperaturi mari peste 35-40 de grade C – (la aceste temperaturi este stopata funcția de fotosinteză, planta nemaiproducând carbohidrați necesari pentru hrănirea florilor și a fructelor noi formate, mari consumatoare de energie în această perioadă se produce avortul fructelor recent legate urmate de căderea florilor).
3. Un nivel ridicat al RH-ului (umiditate mai mare de 90 %), polenul devine greu, lipicios iar transferul acestuia se face cu greutate.
4. Un nivel scăzut al RH-ului (umiditate mai mica de 40%) atmosfera este prea uscata și polenul nu se mai lipește.
5. Luminozitate mica (sub 400 me), vreme înnorată mult timp.
6. Intensitate luminoasă excesivă, mai ales în timpul verii.
7. Un nivel ridicat de Azot determina o creștere vegetativă puternică în paralel cu o scădere a capacităților generative ale plantei (inducere târzie a înfloririi, flori puține, flori slabe, legare deficitară, uscare rapidă a florii).
8. O hrănire deficitară (în special deficiențele de Magneziu și Calciu în perioada de înflorire) care duce la slăbirea generalizată a plantelor automat va conduce la avortul și/sau căderea florilor. Ca un rezultat al hrănirii deficitare, articulațiile florii devin galbene și cad (cad florile). Este foarte important aportul foliar de Calciu și Magneziu (aplicare de Borocal și/sau Agroxilato-Mg) în perioada înfloririi și formării fructului, datorită ratei foarte mari de multiplicarea a celulelor fructului nou format, orice deficiență de Calciu având repercusiuni grave în dezvoltarea ulterioară a fructului.
9. Apa insuficientă, mai ales în zilele călduroase, cauzează stoparea alimentării în primul rând a florilor, apa fiind redistribuită către frunze pentru transpirație. O cantitate redusa de apă către floare duce în primă fază la închiderea florii apoi dacă fenomenul persistă în scurt timp va cădea.
10. Bolile foliare care slăbesc planta au ca efect secundar și căderea florilor.
11. Insecte cum ar fi: afidele, musculița alba, thripsul, păianjenii, pot slabi planta și pot duce la căderea florilor.
12. Stropirea foliară cu produse de protecție fitosanitară la care nu s-au respectat dozele sau compatibilități le poate induce plantei o fitotoxicitate severă ce are ca efect secundar și căderea florilor”
Cauzele sunt diverse, dupa cum vezi. Ia-le prin eliminare si vei gasi explicatia si probabil si solutia. Sper sa auzim de bine!
Salutari Andreea!
Nu ai idee cat de mult i-mi creste inima cand vad si pe altii atat de prinsi de acest “microb” numit gradinarit….Se vede de la km.intregi ca pui suflet in ceea ce faci,app.RUBARBA (daca nu ma insel..) arata foarte bine,iarasi rosiile soiul acela “cret” l-am pus si eu dar mie din pacate nu mi-au iesit anul acesta bine,nush ce s-a intamplat,dar in fine…
in incheiere vreau sa-ti spun doar atat: bravo Andreea draga si tine-o tot asa,nu te lasa!
Un salut din innoratul Arad….
Multumesc frumos, Adrian! Nu stiu daca merit atatea cuvinte frumoase si complimente… Si eu ma bucur cand vad pe altii ca mine, mai nou se pare ca au luat “microbul” si niste vecini care pana acum credeau si afirmau ca in pamantul asta (galben, de Dobrogea) nu creste nimic, ca e mai ieftin sa cumperi de la magazin decat sa uzi gradina… Pentru mine gradina asta inseamna – relaxare, mandrie, sursa de bun si frumos, miscare. Nu as putea sa renunt la ea. Cred ca ma intelegi perfect, simt asta. Te salut …din insorita Constanta.
ANDREEA CONDITIILE NEFAVORABILE SINT LA NIVEL DE FERMA SPECIALIZATA NOI NE BUCARAM CA INVATAM SI DE LA TINE DESPRE RH CARE NU ERA CUNOSCUT.SPOR LA TREABA SA STI CA CEVA E DEFECt LA PROGRAMUL TAU D AIA NU POT SA DESPART CUVINTELE
Cuvintele le-am despartit eu. Insa esti primul care are o astfel de problema, am facut si teste si apoi primesc mesaje zilnic si nu s-a mai intamplat. Nu stiu ce sa spun.