Ce rosii pun in gradina in 2013

16 Feb, 2013 by

Ce rosii pun in gradina in 2013

Gata! Am definitivat lista, sau mai exact mi-am adunat semintele din toate cutiile si cutiutele si am decis, pe baza a ceea ce mi-a placut anii trecuti, dar si a pozelor si descrierilor de pe plicurile noi, ce rosii voi pune in gradina vara asta.

O sa incep cu rosiile pe care le-am testat si care mi-au placut foarte tare:
Cherry galbene – Ciliegia Gialla, foarte productive si dulci – primele care se coc in gradina mea si ultimele care rodesc
Inima de bou – varianta rosie, cele roz nu prea mi-au placut
Tigrate –  Tigerella –  in dungi rosii si portocalii, ciorchini mici cu fructe cat o minge de ping-pong, dulci
Prunisoara – Super Roma + San Manzano – bune pentru conserve
Beefmaster –  rosii mari, carnoase si aromate
Noire de Crimee – rosii medii/mari, rosu inchis-negru, cu pulpa dulce si cu o consistenta matasoasa
Cosuri de varaSoiul asta de galbene mari nu prea mi-a placut, dar arata...Adunate din gradina pentru o salata - in dreapta - Tigerella... si salata simpla, doar cu sare si ulei de maslineCherry galbene - Ciliegia Gialla si Noire de CrimeeNoire de Crimee - printre preferatele familiei

In plus fata de astea, anul asta voi mai incerca si urmatoarele soiuri:
Cherry rosii – Cherry Winner F1 (hibrid)
Supersteak F1 (hibrid) – rosii mari aproape fara seminte, cu fruct de 700-1000 gr
Marmande – rosii mari
Principe Borghese – varietate tardiva, rezista pana toamna-tarziu
Orange Quenn - rosii mari portocalii – seminte primite de la Dani – la mine in gradina vor fi cunoscute sub numele – Rosii Dani
Pear galbene – din cele mici, ca niste pere in miniatura

O sa fac si o lista cu rosiile care pe care le-am incercat anul trecut si nu mi-au placut – si de ce:
Inima de Bou roz – foarte sensibile, fructe putine care s-au patat
Galbene mari – Grappa Gialla – mari, dar acrisoare si cu pulpa prea tare pentru gustul meu
Arancia – tomate orange care cresc sub forma de ciorchine – productivitate redusa, gust acrisor
Uovo Roseo – rosii in forma de ou roz – fara gust si fara zeama

Niste tomate care mi-au placut mult la gust, dar din pacate cred ca am uitat sa iau seminte de la ele – daca nu am uitat, nu stiu pe unde le-am pus, ca nu le gasesc – Cherry Super Sweet. Sunt cele mai dulci! Fac niste ciorchini cu rosiute mici (mai mici ca cherry clasice), se coc devreme si au coditele foarte sensibile – rosiutele cad usor pe jos daca nu sunt adunate la timp. Trebuie consumate imediat ce sunt culese, nu rezista – insa in ciuda acestor lucruri, as mai pune cateva in gradina datorita gustului. De multe ori, pe ele le mancam direct in gradina, ca pe bomboane. Deci, retineti – Cherry Super Sweet – poate gasiti seminte pe undeva.

Cam atat despre lista lui Ardei de rosii. Era sa uit – am mai comandat de pe un site niste tomate verzi, dar nu stiu daca si cand vor veni.   Daca ajung la timp, voi semana si cateva din astea, ca dau bine in salata.
Mai pun cateva poze ca sa nu va plictisiti.
De toate felurile, pentru suc de rosiiRoma si San Marzano pentru conservePrimele Cherry Ciliegia Gialla din recolta 2012Si ultimele - adunate la 20 noiembrieO tigrata (Tigerella) perfecta, inainte de coacereSi sora mai mare, Inima de BouSoiuri de soiAmintiri de vara

In weekend-ul asta pun primele rasaduri. Vroiam sa le seman mai tarziu, insa planuim o vacanta in martie si as vrea ca pana plecam sa apuc sa le repic. Sper ca primavara asta sa vina mai devreme si sa fie mai calda ca cea de anul trecut si sa plantez rasadurile in gradina mai devreme. Anul trecut am facut asta dupa 1 mai si a venit brusc caldura cu soare puternic si am pierdut multe plantute. Noroc ca am avut de rezerva, dar nu as vrea sa mai trec prin aceleasi emotii si anul asta.
Am pregatit tavitele cu pamant, le-am instalat in casa la caldura, iar maine voi aranja frumos semintele in ele.
Asta este planul.

Alte Articole

46 Comentarii

  1. Angelikue

    Bafta si recolte bogate!
    Imi ploua-n gura din cauza pozelor :) )
    Miammmm…

  2. Tigerella si Marmande vreau si eu sa incerc anul acesta . Am cultivat Perun, acele pere galbene, sunt bune si rezistente, rodesc frumos pana in toamna. Superbe rosii ati avut , mult succes si anul acesta.

    • Andreea
      andreea

      Tigratele sunt foarte bune si dulci. Si atat de frumoase! Eu am folosit seminte Buzzy Seeds si am fost foarte multumita de ele. Tot aceleasi seminte am si Inima de bou si Cherry galbene. Le recomand, sunt de buna calitate. Acum cand m-am uitat printre pozele cu rosii parca mi se par si mie mai frumoase. De dor…

  3. Spor la semanaturi :) Si eu incep cat de curand.

    • Andreea
      andreea

      Multumesc pentru urare. Eu m-am cam precipitat cu ele, deoarece programasem sa le seman in jur de 20 si a avut loc o schimbare de plan. Dar sper sa fie bine si sa rasara repede, ca sa apuc sa repic rosiile pana pe 13-14 martie. Am amestecat un ingrasamant natural in pamant – Biohumus, ca sa le dea viteza.

  4. mamaaa, ce ai putut face papilelor mele gustative cu rosiile tale :) )). au intrat in productie :) .
    deci si tu ai avut probleme cu cele inima de bou roz, de fapt aceeasi problema am avut-o si eu, dar noua ne-a placut tare gustul lor.
    multi au avut problema asta cu ele: se stricau in partea de jos a fructului.
    eu totusi am luat un plic, le mai dau o sansa.

    spor mult-mult de la mine:)!

    • Andreea
      andreea

      Te invit la o salata – am facut-o asa – am ales din gradina cele mai parfumate si coapte rosii, le-am taiat felii, le-am pus intr-un castron cu cateva frunze de busuioc, ulei de masline, doi stropi de otet balsamic si un praf de sare de mare. Amestecat putin, atata doar pana ce rosiile isi lasa zeama, apoi cu paine calda si putina branza…pe terasa… Hai ca nu stiu cine m-a pus! Productie maxima si la mine :)
      PS In alta ordine de idei – Si Cristina parca a spus ca nu i-au placut astea roz.

  5. Cele galbene mari m-au terminat sunt atat de frumoase in poze, eu am doar micute dar astept inca seminte de galbene mari:-)

    • Andreea
      andreea

      Sunt superbe in poze, acum doi ani mi-au placut si la gust, dar anul trecut nu prea. Mi s-or fi schimbat gusturile, nu stiu ce sa zic. Anul asta din gama galbena voi pune in continuare cherry, niste rosii de la Dani (orange) si cele perisoare. In rest – rosii rosii, rosii negre si rosii verzi. Of, daca ar fi mai mare gradina.

  6. Ai soiuri foarte interesante de tomate.
    Eu am atat de multe anul asta ca zau daca stiu unde le voi pune pe toate :)
    Am avut anul trecut tomate verzi,soiul Evergreen si mi-au placut mult.Sunt foarte gustoase,desi dupa culoare,sotul meu nici nu le-a vrut in farfurie :P

    • Andreea
      andreea

      Probabil prea semanau cu gogonelele murate si de aia i-a fost greu sa le manance vara. Dar acum, cred ca i-ar placea o rosie proaspata de gradina, chiar daca ar fi verde. Si eu le cam inghesui, ca gradina este mica – pun mai multe din cele testate si care mi-au placut, si cate 3-4 cuiburi din cele noi. Abia anul urmator, daca merita, le aloc un spatiu mai mare. Imi vine sa renunt la cartofi ca sa pun mai multe rosii, dar sunt asa de buni si ei scosi din pamant si prajiti imediat. Cate putin din fiecare pana la urma este cel mai bine.

  7. Daaa, putin din fiecare, ca sa le incercam pe toate :) Superbe pozele !!! Ai avut o recolta de invidiat, Andreea.
    Sa incerci anul viitor si cherry negre, sigur o sa-ti placa. Eu o sa caut seminte de cherry galbene, daca ti-au placut asa de mult, trebuie sa le incerc si eu :)

    PS – vezi ca ti-am scris la lichior, daca faceti din portocale sau lamai, sa puneti numai partea colorata a cojilor. E usor de curatat cu minunea aia de se curata cartofii.

    • Andreea
      andreea

      Stiu ca si tu ai gradina de legume restransa si principiul “putin din fiecare” se aplica si la tine. Cred insa ca daca ar fi mai mare nu as avea timp de ea, atata vreme cat ma ocup de ea doar in weekend. Vara uneori, mai ales cand sunt perioade agitate si pline de stres, imi vine sa nu merg la munca si sa stau doar intre rosiile mele. Cum spui tu – “la adapost de lumea dezlantuita”. Ma bucur ca ti-au placut pozele mele – trebuie sa recunosc ca nu sunt facute toate vara trecuta, cateva sunt si de acum doua veri. :) Sper sa iti placa cherry galbene – acum am emotii. Am citit despre lichior, merci mult. Weekend bun!

  8. Minunate rosii ai! Eu am mers pe cateva soiuri clasice. Te rog, daca se poate, sa dai si adrese de unde ai facut rost de seminte.

    • Andreea
      andreea

      Unele dintre ele sunt cumparate de la Brico – am mai scris despre semintele astea – se numesc Buzzy Seeds si sunt olandeze. Sunt f bune – de la ei am Inima de Bou, Cherry galbene, Bistecca, Tigerella si am mai incercat morcovi pe banda de hartie, busuioc, sfecla, tartacute, salate diverse, patrunjel…am fost multumita de ele – poti sa le cauti si pe net si sa le comanzi de pe site-ul propriu. O alta parte le-am cumparat de prin vacante, din Franta si Italia, astia au niste seminte de legume foarte bune. Daca gasesti italiene sau frantujesti pe undeva, cumpara ca sunt bune. Din pacate la noi in Constanta nu am vazut. Si am mai incercat un site nemtesc, semintele sunt pe drum si nu le-am probat inca, iti dau pe email adresa. De aici nu am luat rosii, ca deja aveam pentru anul asta, dar au si te poti uita.

  9. Da, inima de bou e f f pretentioasa (la propriu si la figurat :) ))
    Lasand gluma la o parte cred ca nici Spersteakul nu merita efortul; e un hybrid care nu face decat sa amgeasca. E bun pentru solariile tehnicizate unde se pot controla temperaturile si umiditatea.

    • Andreea
      andreea

      Continuand gluma, astazi cand semanam impreuna cu mama mea, am pus doua feluri de rosii din astea pretentioase, cele testate anii trecuti si unele noi, luate de prin Italia. Am scris prima eticheta simplu, Inima de Bou, iar cand ne-am dat seama ca mai avem o cutiuta cu acelasi soi, am hotarat amuzandu-ne un pic sa scriem Inima de bou italian. Daca stiam ca Supersteak nu sunt bune, nu le cumparam, dar acum, pentru ca le-am cumparat, nu m-am putut abtine si am pus cateva seminte in pamant. Voi vedea, daca nu ne plac, le eliminam anul urmator. Spor la treaba si o primavara frumoasa iti doresc!

  10. Foarte multe soiuri aveti. Reusiti sa pastrati semintele pentru replantare sau le cumparati?

    • Andreea
      andreea

      Buna, Vasile, si bine ai venit la mine in gradina! Am vazut ca si tu ai pagina, te-am si vizitat in fuga, am citit cateva lucruri interesante si voi reveni zilele urmatoare, cand voi avea ceva mai mult timp – azi e ziua rasadurilor si stii si tu cum e. Seminte cumpar, dar si pastrez din recolta anterioara. Eu ma ocup de gradinarit de doar doi ani si recunosc ca uneori mi-e teama ca semintele recoltate de mine nu ar fi bune. Parca mi se pare prea simplu si tot mi-e teama sa nu gresesc cu ceva. Dar pana acum nu au fost probleme, iar temerile mele nu au fost intemeiate. Oricum, inca mai cumpar pentru ca inca experimentez – am cateva soiuri deja preferate, insa incerc si soiuri noi. Nu ma pot abtine, cand vad atatea pliculete in comert si atatea recomandari de la prietenii gradinari. Cred ca intelegi despre ce vorbesc. Am vazut niste liste si pe la tine foarte bogate, probabil ai gradina de legume mult mai mare ca a mea. Te rog sa mai treci pe aici. Sa facem cunostinta – eu sunt Andreea, din gradina lui adrei

      • Buna seara Am descoperit de mai mult timp blogul dumneavoasta si mi-a placut ce-am vazut si ce-am cititasa ca va urmaresc activitatea si invat si eu cam cum gradinaresc alte persoane. N-am o gradina foarte mare cam 1100m2 dar ma straduiesc sa cultiv fiecare bucatica de teren si fiecare locusor disponibil si ce-i mai important ma straduiesc sa aplic, cat pot si cunosc, principiile permaculturii. Sper ca intr-un final sa reusesc. Scopul e simplu. Vreau ca in 7 ani sa obtin fructe si legume pentru 3 familii mai bine zis 10 persoane si cel putin carnea de pui, mierea si ouale sa le am din curtea proprie. Sa aveti o primavara frumoasa plina de inspiratie.

      • Andreea
        andreea

        Bine ai venit la mine in gradina, Vasile! Daca gasesti cat de cat interesanta pagina mea, ma bucur foarte tare. Am citit cate ceva despre permacultura, dar recunosc ca nu am aprofundat. Scopul tau insa este laudabil, indiferent de metodele prin care vei ajunge la acest rezultat. Asta va insemna un fel de autonomie pentru familia ta extinsa, si doar asta in sine este extraordinar de important. Restul de beneficii sunt bonus. Te mai astept in vizita, cand ai timp! Am vazut ca si tu ai pagina, o sa o trec in lista mea de blogroll, sa sa te vizitez si eu.

  11. Liste si liste, soiuri si soiuri. Doamne ce minunat este!
    Ne intersectam cu multe soiuri:))
    Vreau sa va spun despre inima de bou ca se pateaza( intareste) la varf pentru ca le lipseste calciu din sol. Fiind si mari…au nevoie de o doza mai mare de coji de ou pisate la plantare.
    Spor la rasaduri, si sigur le poti repica pana plecati in vacanta!

    • Andreea
      andreea

      Vasi, te rog, eu sunt Andreea – sau vorbesti la persoana a doua pentru ca stii ca este si Ionut prin zona? :) E adevarat ca pana acum nu am pus deloc coji de ou la rosii, voi incepe sa strang – am inteles ca sunt bune si la ardei, e adevarat? Poti sa imi spui, te rog, cum sa procedez cu ele? Multumesc pentru urari, am terminat azi cu prima serie – mi-a intepenit spatele, dar a fost placut. Acum urmeaza panda in fiecare zi, pentru prima frunzulita verde iesita din pamant – probabil busuiocul va fi cel mai vrednicut, ca de fiecare data. Te salut!

      • Fetita, usuca-le si apoi le pisezi ori in rasnita, ori in mojar, cum gasesti tu de cuvinta si pui cam cat ar fi 2-3 coji la o radacina de planta de rosii. Macina 3 coji odata ca sa vezi asa cantitativ si apoi acea masura o folosesti cand plantezi rasadurile de rosii, pui in gropita de plantare. Pui si la ardei daca ai. Calciu la rosii conteaza mai mult decat am crede noi, si la flori si la fructificare.

        Pupici!

      • Andreea
        andreea

        Sarut-mana!

  12. Ai dat startul, asa ca iti urez succes in noul sezon. Cherry Winner F1 am cultivat eu anul trecut. Bune, nu spectaculoase, cu aceleasi probleme ca si cele dulci ale tale: se coc pe rand, cad usor, plesnesc si daca stau o zi in bol si in plus sunt cam pielitoase dupa gustul meu.

    Seminte poti sa recoltezi fara probleme de la orice rosie bine coapta din gradina ta. Doar hibrizii au o problema, pe acestia trebuie sa-i cumperi in fiecare an. Poti strange seminte si de la ei, insa plantele nu vor avea aceleasi caracteristici si in anul urmator. Asadar tot ce e marcat pe plic cu “hibrid” si/sau “F1″ trebuie cumparat in fiecare an.

    • Andreea
      andreea

      Of, si ma bazam pe ele. Nu am pregatite alte cherry rosii – cele de anul trecut nu mi-au prea placut ca erau cam acrisoare, din cele dulci nu mai am seminte… Poate gasesc ceva prin comert, daca mi-ai putea recomanda niste seminte mai comune, pe care sa le cumpar de la magazin, ca cele de pe net vin cam greu. Sa stii ca recoltez si eu seminte, in special de la rosii. Le si folosesc, le mai si impart. Dar si cumpar, ca nu ma pot abtine – imi dau seama ca uneori cheltuiesc cam mult cu ele – probabil intelepciunea va veni in timp. Mai astept.

  13. roma si san marzano merg uscate la soare – am pus tutorial.

    • Andreea
      andreea

      Dragut ca te-ai interesat pentru noi toti. Suntem multi interesati, sunt sigura. O sa intru sa vad.

      • daca la capitolul practica sunt aproape nula – sapa continua sa ma atace, pamantul imi intra in ghete si ma sfideaza, mainile imi sunt sensibilos-mofturoase – macar la teorie sa stau bine:) citit, documentat la greu si, cand cred eu c-ar fi de interes, impartasit informatie.

      • Andreea
        andreea

        Imi aduc aminte ca am citit la tine niste postari f amuzante despre lupta cu sapa. Deznodamantul luptei nu l-am aflat, dar din cate zici parca as paria pe sapa. Pe mine pamantul ma omoara, adica mi-ar placea sa povestesc si eu despre cat de tare imi place sa framant pamantul in maini, dar nu. Nu imi place senzatia deloc, iar cand intra (invariabil) si sub unghii… Dar ce sa ii faci, fara el nu cresc rosii.

  14. PERTEA MARIANA

    Nu am primit nimic de la tine Andreea ?!

    • Andreea
      andreea

      Buna, Mariana. Nu stiu ce s-a intamplat, ca odata cu plicul tau i-am trimis si Mirelei, iar ea m-a anuntat astazi ca i-a ajuns. Poate postarita ta o fi gradinareasa. :) Nu iti face griji, azi am mai pregatit niste plicuri si ti-am facut inca unul si tie. Il pun maine prin priori-post, asa sigur va ajunge repede. O seara buna!

  15. Iulia

    Buna, mi s-au parut foarte utile discutiile si am remarcat ceva extrem de interesant – trebuie sa punem coji de oua la toate rosiile sau doar la anumite soiuri? Avem un mic solar in care cultivam doar rosii de vreo 3-4 ani, iar anul trecut a fost un dezastru total – rosiile au ramas portocalii pe vrej, inauntru erau verzi si fara zeama – noi ne-am gandit ca poate poate asteptau “solutia de inrosit rosii”…nu stiu ce soi au fost, am cumparat direct rasad. Anul acesta am comandat un rasad de rosii hibride – RILA F1 – sper sa avem mai mult succes de data asta. Am inceput sa am indoieli ca soiul a fost de vina anul trecut si mai gandesc ca problema a fost de fapt solul…dar nici nu stiu ce as putea sa ii fac (anul trecut am pus gunoi de grajd). Idei?

    • Andreea
      andreea

      Buna, Iulia. Ma bucur ca m-ai vizitat si mai mult, ca ti-a si placut ce ai gasit in “gradina” mea. Cojile de oua se pun la toate cuiburile de rosii, indiferent de soi. La fel, cel mai bun ingrasamant este gunoil de grajd, deci nu renunta la el.
      Despre tomatele de anul trecut, cred totusi ca de vina a fost soiul. Aceste probleme le au majoritatea celor care cumpara rasaduri din piata – in Constanta de exemplu, sunt 3-4 piete mari si in toate distribuie rasadurile acelasi producator. Cei din piata le fac reclama ca sunt facute de bunicul, strabunica etc, dar nu e adevarat, stiu sigur. Iar producatorul asta produce mult, dar unul maxim doua soiuri – si astea proaste. Si oriunde te duci gasesti aceleasi rasaduri.
      Despre soiul ales de tine pentru anul asta, nu stiu ce sa iti spun, ca nu l-am folosit – am cautat acum pe net si am vazut ca rosiile astea sunt bulgaresti – eu personal, locuind aici langa granita, nu stiu ca bulgarii sa fie mari producatori de legume, cu traditie. Nu inteleg de ce au fost promovati astfel la tv, probabil din acelasi motiv pentru care se promoveaza si litoralul lor in detrimentul litoralului romanesc. Nu imbratisez deloc ideea ca legumele bulgaresti sunt bune.
      Dar daca aveti solar, de ce nu iti faci singura rasadurile? Nu este atat de complicat cum s-a dus vestea. Iar sfaturi vei gasi mereu la noi. Daca dintre prietenii mei care mai intra pe aici, aveti alte sfaturi pentru Iulia, va rog sa folositi pagina asta. Poate careva stie de Rifa F1.

  16. Buna Andreea

    Interesant site.O intrebare..ce suprafata de gradina ar fi minim necesara pt 2 persoane, la inceput? si ce creste mai simplu, asa pt inceput, daca o iei de la zero. deocamdata am plantat doar rosii, asta e anul al treilea, si dovleac de copt. ha ha

    • Andreea
      andreea

      Buna, Anamaria, si bine ai venit la mine in gradina. Pai, sa o luam cu inceputul – daca vrei o gradina care sa iti asigure necesarul de legume pentru familia ta de primavara pana toamna, o gradina de 70-80 mp este foarte buna, daca nu chiar marisoara. Eu am ales modelul gradinilor cu straturi ridicate, sunt mai simplu de ingrijit, mai curate si mai… frumoase. Am mai scris despre realizarea unei gradini si aici.
      Eu ti-as recomanda sa semeni putin din fiecare, asa cum procedez si eu – practic pana toamna tarziu nu cumpar nimic din piata, in afara de carne, bineinteles. In plus, din gradina fac si conserve pentru iarna sau congelez.
      Nu stiu daca ai vazut la mine pe blog, am scris despre gradina mea, este si ea destul de mica si o ingrijesc doar in weekend. Deci, iata ce poti sa pui in gradina fara prea multa bataie de cap: acum primavara-devreme – ceapa (pune mai multa, ca sa ai si pentru iarna), cateva cuiburi de cartofi, salata, ridichi, usturoi, mazare. Apoi urmeaza morcovi, castraveti, dovlecei, fasole urcatoare, telina, pastarnac, verdeturi (marar, cimbru, busuioc, patrunjel). Ce am enumerat eu mai sus se pun direct in gradina, fara rasad si este relativ simplu. Trebuie doar udate si rasar. Iar in aprilie-mai, rosiile, ardeii si vinetele. Inteleg ca ai deja experienta cu rosiile, si daca astea iti cresc bine, fiind recunoscute ca cele mai pretentioase, nu vad de ce nu ai reusi si cu celelalte. Pe parcursul verii, poti repeta culturile – mai poti semana o data sau de doua ori mazare, fasole, salata, ceapa.
      Iti urez mult succes in gradinarit, dar si cu livada de nuci. :) Te mai astept pe la mine, iar daca te mai pot ajuta cu ceva, te rog…

  17. Arancia, mai cunoscute sub numele Zloty Ozarowsky, n-ar trebui sa le abandonezi. Mai incearca-le o data. Eu sunt un adevarat fan al lor.

    • Andreea
      andreea

      Chiar ieri am vorbit cu mama despre Arancia, si ea le-ar mai fi dat o sansa – cred ca aveti dreptate, o sa pun cateva seminte in seara asta. Ieri am semanat ultimele rasaduri, rosii Principe Borghese si Green Zebra. Despre Principe Borghese am citit mai demult la Dani, si as vrea si eu sa incerc sa le pastrez sub forma de ciorchine pana toamna-tarziu, asa cum fac italienii. Sa vedem ce o sa iasa.

      • In sudul Italiei Principe Borghese sau ‘Da appendere’ cum ii mai spun ei (sper sa fi citat corect din memorie) sunt tinute pana in Februarie sub un simplu acoperis. Dar acolo temperaturile sunt pozitive si iarna. Poate ca si la noi pot sta intr-un beci cu temperatura constanta si bine AERISIT, dar f bine aerisit.

      • Andreea
        andreea

        Asta cu locul de pastrare este o problema, am o magazie din lemn unde cred ca s-ar pastra foarte bine, insa ca in orice magazie este praf, in plus, acolo locuieste pe timpul noptii si pisica… Ma mai gandesc, trebuie sa gasesc o solutie. Nu am pretentia sa le pastrez pana in februarie, ca oricum nu voi pune cantitati industriale, dar macar o luna. Anul asta ultimele rosii cherry le-am adunat din gradina pe la 20 noiembrie, si mai rezistau daca nu dadea bruma, deci daca as avea rosii din gradina mea de Craciun…ar fi minunat! O sa incerce si Dani, la ea e mult mai cald, are sanse mai mari de reusita. Mai vorbim! Te salut si multumesc de sfaturi.

  18. Gabriella

    Buna Andreea, buna tututor

    Ai idee de unde as putea sa fac rost de niste seminte al rosiilor pe care le ai in prima fotografie ? Cele urate si sbarcite, cred ca se numesc ochi de bou sau inima de bou. Avem si noi o ”mosie” si anul trecut am facut anul de proba cu s-ar spune de productie bio.Am fost nespus de multumiti, am facut sacrificii insa a meritat.Apropos de rosii, noi am cultivat San Marzano, Cherry, rosii de Corbara ( cele in forma de para ) rosii galbene mari si niste rosii imense de culoare roz inchis, foarte carnoase si sucoase care ajung si la 1200 gr/una. Ma intereseaza numai seminte traditionale, nimic hibrid :) Multumesc anticipat si o seara placuta tuturor !

    • Andreea
      andreea

      Buna, Gabriela, si bine ai venit in gradina mea. Rosiile alea sunt Inima de Bou, cum ai crezut si tu. Sunt printre preferatele mele, dar si a multor prieteni gradinari. Fructele cresc mari, au pulpa pufoasa si putine seminte. Seminte de Inima de Bou produc toate firmele, iar pe piata noastra le poti cumpara de la orice magazin de tip Bricostore sau Fermierul. Probabil rosiile tale mari erau fie specia Marmande, fie ceva derivat din aceasta. Sa stii ca speciile hibrid nu sunt neaparat rele, hibrid nu este echivalent cu “modificat genetic”. Speciile hibrid rezulta din incrucisarea mai multor soiuri pentru a crea un soi cu caracteristici imbunatatite – unele sunt mai rezistente la boli, altele au productivitate mai mare, altele sunt mai dulci. Am avut anul trecut in gradina cele mai dulci rosii pe care le-am gustat eu vreodata, si erau hibrid – se numeau Cherry Super Sweet. Faceau niste ciorchini cu rosiute mici foarte frumosi. Erau foarte dulci, insa trebuia sa le consumi imediat ce le adunai din gradina, pentru ca nu rezistau, se inmuiau repede odata rupte de pe vrej. Asta nu era o problema, ca le consumam repede. Insa este un exemplu bun pentru ce am pus mai sus. Ceea ce este rau la speciile hibrid, este ca nu poti recolta propriile seminte de la ele – adica poti, insa plantele rezultate din semintele recoltate de tine e posibil sa aiba o productivitate mult mai mica in comparatie cu cele crescute din semintele cumparate. Sfatul meu este sa incerci cat mai multe tipuri de rosii, in lumea asta sunt sute de feluri, si e pacat sa ne rezumam doar la cateva. Ce iti place, pastrezi, ce nu, inlocuiesti. O primavara frumoasa si te mai astept in vizita! PS Daca nu e prea tarziu, pot sa iti trimit si eu cateva seminte de Inima de bou. Daca vrei, sa imi dai adresa.

  19. elefterescu maria

    recunosc ca acest site m-a inspirat sa pun cateva fire de rosii in jardiniere, oare vor creste? Mie imi plac florile, dar de data aceasta am vrut sa sadesc si niste legume, ardei si rosii, pardon si doua trei fire de castraveti.

    • Andreea
      andreea

      Vor creste si in jardiniere, sigur ca da, insa, cum vor avea la dispozitie doar putin pamant, trebuie sa le pui din cand in cand niste ingrasamant. Este in comert ingrasamant lichid bio pentru legume, parca Agro se numeste. Sa le pui arac, ca sa le ajuti un pic sa se sustina. Iti recomand rosiile cherry, care se coc repede si sunt ff productive. Poti sa pui si ardei iuti. Banuiesc ca stai la bloc, nu? Multumesc pentru aprecieri. Te mai astept in vizita.

Lasă un răspuns către Iuliana Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *