Au venit randunelele!

18 Apr, 2012 by Andreea

Sa se consemneze: Luni, 16 aprilie au venit randunelele! Chiar daca natura, asa cum am vazut cu totii, a dat de ceva timp semne de viata, pentru mine primavara nu a venit cu adevarat pana acum – cand primele doua randunele au aparut pe cer.
Le-am asteptat cu drag si dor, ca pe niste prietene plecate pentru o vreme de acasa, am scrutat orizontul si cerul de nenumarate ori in fiecare zi, am ascultat ciripitul pasarilor in cautarea lor! Oricand ma uitam pe geam afara, le cautam cu privirea. Si m-am ingrijorat putin pentru ca nu veneau, gandindu-ma ca poate le-a prins frigul cel mare pe drum sau poate s-au stabilit in alta parte.
Dar nu, ele au venit si in acest an, iar daca luni am vazut doar doua, astazi am vazut cred vreo zece, deci inca mai vin.
Acum doi ani, cand curtea noastra avea, in afara de casa, doar pamant si zero vegetatie, stateam pe balcon si priveam cu invidie, recunosc, in curtea unei vecine, unde nebunele de randunele faceau un spectacol extraordinar. Zburau la nivelul pamantului si apoi se ridicau dintr-o data sus in aer, si iar coborau in mare viteza, si ciripeau si pareau atat de vesele si fericite!
Iar anul trecut, cand curtea noastra a fost toata verde, acest spectacol extraordinar il faceau si aici, la cativa metri de mine. Iar pe una dintre terase si-au facut vreo cinci cuiburi. Adunau cu ciocurile pamant de langa un canal unde picura mereu apa si cu el au contruit adevarate fortarete pentru ele si viitorii pui. Apoi le-au umplut cu fulgi si au depus acolo niste ousoare mici-mici din care mai apoi au iesit puii. Pui pe care intreaga populatie de randunele i-a crescut - era o zarva nemaipomenita si o agitatie cand veneau toate si ii hraneau!
Stiu despre oua pentru ca, dupa ce au iesit puii, au dat ouale pe jos, asa sparte in doua jumatati si eu le-am adunat si le-am pastrat – le mai am si azi puse bine intr-o casetuta de bijuterii. Erau foarte mici, cu mirare m-am gandit ce mogaldete de pui or fi iesit din ele. Apoi despre pui stiu prea bine pentru ca, dupa ce au mai crescut putin si s-au crezut viteji, doi dintre ei au cazut din cuib si i-am gasit zgribuliti in iarba. Marty era afara, insa este un caine non-violent si cred ca doar i-a mirosit si lins un pic. Oricum, i-am luat, i-am incalzit si apoi i-am depus pe fiecare in cate un cuib, alaturi de alti frati ai lor (de atunci stiu si despre puful moale din cuib) - nu stiu daca de acolo provenea fiecare, ca erau, cum va spuneam, mai multe cuiburi, insa cred ca au fost acceptati si au crescut acolo unde i-am pus.
Ca sa le astept cum se cuvine, am dat jos doua dintre cuiburile subrezite de iarna grea, si le-am curatat peretele, ca ele sa se apuce doar de construit. Unul dintre cuiburi este ocupat acum de o familie de vrabiute (au mai furat ele si in vara un cuib si au cazut cu el pentru ca nu au stiut cum sa il intretina si cred ca sunt si mai grele), si normal, le las acolo in continuare, ca randunelele au si ele spatiu destul.
Cam asta este povestea randunelelor mele si cred ca intelegeti de ce le indragesc atat. Fac parte din viata, din curtea si din casa mea. Imi bucura sufletul. Si s-au intors acasa.