Vacanta – Provence – a doua parte

26 Oct, 2012 by Andreea

Revin acum cu impresii despre cea de-a doua parte a vacantei noastre din Provence, scrise acum, din amintire. Mi-e dor deja de aceste locuri si mai ales de veselia vacantei, de relaxarea totala si fara griji de atunci. Cred ca stiti despre ce vorbesc…

Deci, dupa ce am vizitat in primele zile Gordes, Rousillion, Aix en Provence, Fontaine de Vaucluse, Saignon, Menerbes si Marsilia (despre care am scris in Vacanta – Provence – Prima parte), a urmat:

In urmatoarea zi, a cincea, am mers in Arles si in Baux de Provence.
Arles este orasul unde si-a trait ultimii ani din viata Van Gogh. Aici, intr-un timp foarte scurt, a realizat sute de panze, insa tot aici a fost inchis la ospiciu si apoi s-a sinucis. Mi-a placut sa ii calc pe urme, mai ales ca am citit, adunate intr-un roman, sute de scrisori adresate fratelui sau, scrisori de o sensibilitate extraordinara. Cartea se numeste “Draga Theo”.  Peste tot in oras este plin de Van Gogh, insa ironia sau dreptatea divina face ca orasul care l-a renegat atunci si acum castiga atat de mult de pe urma lui sa nu aiba nici macar o singura opera originala a artistului. Tot in Arles, in centru, am vizitat Arenele Romane, un fel de Colosseum la scara mai mica. Are o piata principala foarte frumoasa, cu o fantana in centru. Am colindat strazile, iar dupa masa de pranz am plecat mai departe.

Baux de Provence este un sat-cetate bijuterie. Cocotat pe stanci, cu stradute inguste care urca spre cetatea-ruina din varf, Baux m-a fermecat. Cetatea este bine-conservata si cu putina imaginatie poti sa iti inchipui modul de viata al cetatenilor atunci cand ea se afla in perioada de glorie. Mi-a placut foarte tare plimbarea printre si pe zidurile acesteia.

In ziua a sasea am luat o pauza si am petrecut-o acasa. De fapt, dimineata am fost la piata din Lourmarin – o piata absolut minunata, printre preferatele mele din aceasta zona! – unde am stat pana pe la ora unu, doar noi fetele, ca Ionut, Beti si Marty au plecat rapid acasa; apoi incarcate de cumparaturi am poposit pe o terasa din centru, unde a venit si Ionut, am baut o bere rece si ne-am intors acasa. Am cumparat si am mancat stridii (ff bune), am facut un gratar cu macrou proaspat si cambula din Mediterana – o bunatate! Am lenevit apoi pe terasa, pana cand s-a facut racoare si am intrat in casa. Seara ne-a facut Ionut cambula la cuptor, cu sos de unt si lamaie.

In a saptea zi am vizitat Avignon – un oras superb, cu multe strazi pietonale pavate cu marmura, cu un frumos si impresionant Palais des Papes (Palatul Papilor), unde se refugiau papii impreuna cu suita lor atunci cand Roma era asediata. Orasul face parte din Patrimoniul Universal UNESCO, iar trecutul sau, atunci cand atragea, pe langa papii exilati, numerosi printi, negustori si artisti, se oglindeste in cladirile frumoase din centrul vechi. A plouat, dar aveam la noi umbrele si a fost ok.

In cea de-a opta zi am fost in St.-Remy-de-Provence, un orasel cochet si plin de farmec, cu un centru format din cateva stradute pline de magazine. Aici s-a nascut Nostradamus, insa casa nu se viziteaza. Am hoinarit vreo doua ore pe strazi, am mancat, apoi am plecat cativa kilometri mai incolo, spre Carierres de Lumieres (sau Cathedrale des Images), care este practic o cariera de piatra dezafectata tranformata intr-un spectacol de lumina, culoare si muzica. Drumul pana la aceasta cariera este foarte frumos, o sosea ingusta si foarte serpuita urca in munti si trece prin Val d’Enfer (Valea Iadului), o vale formata intre niste pereti verticali de stanca modelata sub diferite forme de ploaie si vant.
Spectacolul de lumini este incredibil  – practic pe peretii, tavanul si podeaua carierei foarte inalte sunt proiectate imagini statice sau in miscare cu operele de arta ale lui Van Gogh si ale prietenului sau, Paul Gauguin. Totul insotit de muzica care reda caracterele atat de diferite ale celor doi artisti. Iar noi ne-am plimbat prin salile imense ale carierei, printre operele si persoanejele lor – o experienta unica si greu de descris in cuvinte. Din cauza ca era intuneric,  nu am putut realiza fotografii de calitate.

In a noua si ultima zi petrecuta in Provence am revenit in Marsilia si am facut o excursie cu o ambarcatiune pe una dintre insulele care se vad din portul orasului – Insula Frioul, o minunata insula locuita, cu port, terase, plaja, golfulete pustii (cel putin in aceasta perioada) cu apa turcoaz.
Pentru aducere aminte, as vrea sa fac aici o paranteza si sa scriu despre momentul de dinainte de a ne imbarca pe vaporas cand, in intarziere fiind (riscam sa il pierdem si sa ne dam peste cap ultima zi), dupa ce am parcat masina intr-o parcare subterana am alergat spre locul de unde se luau vaporasele astfel: eu cu Evelina si Marty am coborat din masina inainte de a intra in parcare, ca sa ajungem primele la locul cu pricina, sa cumparam bilete si la nevoie sa ii rugam sa mai astepte vreo doua minute pentru restul familiei. Doar ca portul din Marsilia este in prezent in reconstructie – orasul va fi Capitala Culturala in 2013 ; iar noi nu stiam de unde se iau in aceste conditii vaporasele. In fine, ne-am oprit la unul dintre punctele unde se vand bilete, si dupa ceva discutii cu un baiat, am aflat ca de fapt de acolo se iau bilete pentru alte destinatii. Intre timp, cat ne-am targuit noi cu individul, ne-a ajuns si gasca – Ionut, Beti, mama si mama-Lela. Si de aici a inceput cursa – in adevaratul sens al cuvantului, ca am alergat in jurul portului (si este mare) in sir indian, fiecare dupa posibilitati, pana am simtit ca murim – Ionut si Beti au trecut in tromba pe langa mine si sor-mea Evelina, eu tragandu-l si pe Marty dupa mine, apoi mama si saraca bunica-mea, care nu stiu nici acum cum a reusit si nu a facut vreun infarct. La finish ne-am clasat astfel: Ionut si Beti (nu stiu exact ordinea, ca nu eram de fata), eu, Evelina, apoi mama si mama-Lela, care au ajuns tinandu-se de mana. Pe parcusul cursei am fost acompaniati de incurajarile unor muncitori care lucrau acolo la reamenajare. Am ajuns gafaind (rau), Ionut cumparase deja bilete, ne-am imbarcat si apoi, bineinteles, vaporasul a plecat – cu intarziere de 10-15 minute! Daca am fi stiut! Dar a fost bine totusi, ca pana a plecat ne-am recapatat rasuflarea si ne-am bucurat de calatorie.
Revenind la povestirea de dinainte, pe insula Frioul am mancat cam prost dar ieftin pe o terasa (oferta fiind destul de saraca), apoi am plecat pe jos spre plaje, unde ne-am balacit cu picioarele in apa foarte calda si ne-am ofticat ca nu am avut inspiratia sa ne luam si costumul de baie de acasa. Dar a fost placut si asa, cu pantalonii suflecati pana la genunchi. La intoarcere, Evelina si Ionut ne-au distrat foarte tare, cand incercand sa rupa un fruct de cactus s-au umplut de sute de tepi imposibil de smuls fara penseta. Pana la urma le-au intrat integral in piele si pana seara nu i-a mai durut deloc. Am ras foarte tare cu si de ei.

A doua zi dimineata fetele au plecat spre casa, iar noi ne-am continuat vacanta in Nisa. Le-am simtit lipsa si ni s-a facut imediat dor de ele. Ne-am facut si griji, deoarece Evelina nu a  mai condus niciodata singura atata drum. Insa au ajuns cu bine, dupa o oprire de cate o noapte in Slovacia si in Sibiu.
Nisa ne-a placut foarte tare. Dar despre asta si restul, zilele urmatoare.

PS Am scris cele doua articole cu vacanta noastra din Provence in felul acesta, ca un jurnal cu programul din fiecare zi, in special pentru mama si bunica mea, sa isi aminteasca citind aceste randuri exact ce si cand am vizitat.

Alte Articole