Supa crema de dovleac

12 Dec, 2012 by

Supa crema de dovleac

Acum, ca afara este frig, m-am gandit ca ar merge perfect o supa-crema, ceea ce Ionut mi-a si facut ieri – Supa crema de dovleac. Pentru mine este regina cremelor si super-supa de iarna, cea dintai intre ele si cea mai buna.
Este cremoasa si pufoasa, pastreaza in ea gustul un pic dulce al dovleacului, are o culoare care te inspira si o aroma fina de scortisoara. Se prepara foarte usor si va invit pe toti sa o incercati.

Iata ingredientele:
1,5 kg dovleac curatat de coaja si taiat cuburi mari (noi am folosit dovleac din productia proprie, cel despre care v-am tot spus)
1 ceapa rosie mare tocata mare
1 cubulet de unt (25 gr)
2 catei de usturoi tocati
smantana pentru gatit (100 ml)
sare
1,5 l supa de legume (facuta din concentrat)
1/2 lingurita de praf de scortisoara
optional: 1/4 lingurita de chimen
Pentru servit:
noi o servim in doua feluri, in functie de inspiratie: 1. cu putin otet balsamic, 1/2 lingurita de scortisoara si optional: cateva migdale neprajite ; sau 2. cu bacon prajit crocant, creson si otet balsamic. Ambele variante sunt bune.

Cum se procedeaza? Simplu.
Intr-o cratita se topeste untul, se adauga ceapa si usturoiul si pe foc mic se calesc 5 minute. Apoi se pune dovleacul, se acopera cratita si se lasa sa fiarba impreuna circa 20 de minute. Dovleacul isi va lasa zeama si in ea va fierbe.
Se adauga apoi supa, chimen-ul (daca nu va place, nu e obligatoriu – nu se va simti oricum gustul lui) si 1/2 lingurita de scortisoara. Se mai lasa la fiert cam 15 minute, se ia de pe foc, se adauga smantana, sare daca mai este nevoie si se paseaza apoi cu un mixer vertical pana devine o crema-spuma fina-fina. Asta-i tot.
Cand se serveste, in fiecare farfurie pe deasupra presarati fie cateva bucatete de migdale neprajite si pisate cu lama unui cutit, cativa stropi de otet balsamic si  un praf de scortisoara, fie cateva bucatele de bacon prajit crocant, putin creson si cativa stropi de otet balsamic.
Noi o servim cu felii de paine prajita si un pahar de vin rosu langa. Poate fi servita si in boluri mici, ca gustare intre felurile principale ale unei mese festive, de exemplu. Ca tot vine Craciunul.
Este buna si a doua zi. Daca o incercati, m-as bucura sa reveniti cu impresii.
Dovleacul tocat cuburi mariSupa va avea aceeasi culoareSupa crema servita aici cu bacon si cresonPofta buna!

 

Alte Articole

8 Comentarii

  1. Wow ce pofta mi-ai facut :) Tare buna supa asta, pacat ca la noi in casa numai eu sunt amatoare de dovleac.

    • Andreea
      andreea

      Dar sa stii ca supa de dovleac nu are un gust asa pregnant de dovleac, este posibil sa le placa si alor tai. Ionut, de exemplu, nu mananca placinta de dovleac pentru ca nu-i place, insa cu supa e alta poveste… Ca tine e si mama (si cred ca multe alte mame de pe planeta asta), daca surorii mele mai mici nu ii place ceva, renunta sa faca felul ala chiar daca ei ii place. Poate incerci totusi, asa pentru sufletelul tau.

  2. Mi-e foame ! Eu inca-s la servici ( azi e zi lunga, voi ajunge acasa dupa ora 9 ).
    Si noua ne place supa asta :) Singura diferenta e, ca nu pun scortisoara si o servesc cu crutoane prajite in ulei de masline, cu putin usturoi si feta sau cascaval afumat. Iti datorez reteta de chec cu piure de dovleac, n-am uitat, dar n-am ajuns sa il fac anul asta si n-am poze …

    • Andreea
      andreea

      Of, dar ce program e asta? Si ideea ta pare delicioasa, merita incercata data viitoare. Mai merge si cu ulei de trufe – asa am mancat in Nisa si a fost foarte buna. In legatura cu reteta, nu te grabi ca dovleac mai este – abia l-am taiat pe al doilea. Apoi vin si sarbatorile si stiu ca esti ocupata. Cu bulgareala.

  3. Mai, vad eu ca familiile noastre sunt cam certate cu dovleacul. Si ai mei ingroasa randurile :) ))
    Eu am tot impartit din dovleci, din lipsa de doritori de placinta in familie. Si daca mancam eu singura atatea prajituri… :) ))
    Zilele urmatoare incerc reteta

    • Andreea
      andreea

      Da, ei vor placinte cu fructe exotice, dovleacul nostru este complet demodat. Dar pentru ca e nascut si crescut ne tine trebuie sa le bagi pe gat. Sunt sigura ca supa o sa le placa – daca sunt reticenti, le spui ca e de morcov. Iti recomand varianta cu migdale si un praf de scortisoara, e mai suava. Astept impresii.

  4. mm

    Eu am facut in toamna cu ghimbir si chimen – demential
    Iar in loc de scortisoara prefer cardamon (macinat)

    • Andreea
      Andreea

      Interesanta si indrazneata combinatie, mai ales din cauza ghimbirului. Gustul lui puternic nu a “acoperit” celelalte arome? Eu personal prefer la supa de dovleac sa simt gustul un pic dulceag al dovleacului, sa simt ca este supa de dovleac.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Meniu de Craciun - [...] crema de dovleac servita cu otet balsamic. Despre aceasta supa am mai scris, iar reteta o gasiti aici. Am …

Lasă un răspuns către mm Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *