Plantarea usturoiului de toamna

28 Noi, 2011 by

Plantarea usturoiului de toamna

Odata cu ceapa (vezi articolul Plantarea cepei de toamna) am plantat si usturoiul. Am cumparat usturoi romanesc, din piata de la tarani, deoarece primavara trecuta am incercat si cu cel chinezesc (acela frumos, care se vinde ambalat in plasa), insa nu a crescut bine. Si cel romanesc nu prea m-a satisfacut vara trecuta, a crescut sanatos, e adevarat, dar foarte marunt. A fost bun pentru consumat verde, insa pentru pastrat iarna e cam mic. Poate anul asta voi avea mai mult noroc. In acest sens, pe langa usturoiul romanesc din piata am mai plantat si niste usturoi cumparat si adus de mine din Franta, dintr-o piata de-a lor (care nu are nimic in comun cu pietele noastre, insa asta este o alta poveste). Am vazut acolo usturoiul asta, pozat in comparatie cu usturoiul care se gaseste la noi, si intelegeti de ce incerc acum sa il cresc si sa il inmultesc si pe meleagurile dobrogene.

Am facut o mica paranteza si sa ne intoarcem la cum am plantat usturoiul. Am desfacut capatanile de usturoi in catei. Trebuie pastrati doar cateii sanatosi, cei un pic moi sau fara coaja nu se folosesc. Pamantul l-am sapat si greblat bine. Cu ajutorul unei ate am trasat cu sapa un santulet drept si adanc de 6-7cm (pentru insamantarea de primavara se face mai putin adanc (3-4 cm), insa acum in felul acesta ii ferim de inghet), in care am infipt, cu varful in sus, cateii de usturoi la o distanta de 5-6 cm unul de altul.
Apoi am mutat ata la o distanta de app 20 cm de primul rand. Am acoperit primii usturoi cu pamant si am procedat in acelasi mod si cu urmatoarele randuri. Pentru a nu batatori pamantul cu picioarele, am folosit o scandura.

Important!
Ceapa nu trebuie sa se cultive pe acelasi sol decat o data la 3-4 ani. Cel mai bine creste in locul unde au fost urmatoarele culturi in anii precedenti: mazare, fasole, tomate. Aceeasi regula este valabila si pentru ceapa.

 

Alte Articole

16 Comentarii

  1. ionic'

    nu înţeleg de ce nu ai scris cu ce ai tratat planta înainte de a semăna aşa ce va femeile necalificate fac

    • Andreea
      andreea

      In primul rand tin sa precizez ca nu am “tratat plantele” cu nimic. In al doilea rand, nu inteleg comentariul cu “femeile necalificate” – pe langa faptul ca razbate un pic de misoginism din comentariul tau, eu “femeia necalificata” nu am afirmat niciodata ca as avea vreo calificare in ale gradinaritului – sunt gradinar amator, iar in aceste pagini vreau sa impartasesc impreuna cu altii ca mine din experientele noastre comune.

  2. caliman dan

    buna!ce alte plante se mai pot cultiva toamna¨?eu am cam 1500 m patrati de teren,credeti ca se merita sa plantez doar ceapa?si cam cate kg de ceapa ar fi nevoie pt suprafata sus-mentionata?va multumesc!

    • Andreea
      andreea

      Buna si bine ai venit in gradina mea! Daca terenul este descoperit si nu ai solar, nu poti pune decat ceapa si usturoi – sa le vinzi verzi sau mai tarziu, uscate si la kg. Probabil se castiga mai bine daca le vinzi verzi, iar apoi terenul il poti folosi pentru altceva -rosii, ardei etc. Insa poti lasa o parte din teren si primavara devreme sa semeni si niste ridichi- ele cresc foarte repede. Oricum, daca vrei sa faci asta anul asta, trebuie sa te grabesti – este tarziu si trebuie sa pui ceapa inainte sa inghete pamantul. Iar adancimea de semanare trebuie sa fie mai mare, astfel ceapa verde va avea partea aia alba mai lunga. Daca vrei sa faci o afacere din gradinarit, ar trebui sa mai intrebi si alte persoane, pentru ca recunosc ca nu ma pricep. Gradina mea de legume este mult mai mica si cultiv doar pentru familie. Succes si ne mai auzim!

  3. mihaela

    Am citit (Agnes Gedda – Gradina de legume ecologice) ca se aleg doar cateii exteriori de pe caciulie, sa iasa mai mare usturoiul, cei mai mici din interior se mananca.
    Plantare (Richard Bird – Cultivarea fructelor si a legumelor): 1. Folositi un plantator pt a face gauri pt fiecare catel la 10-15 cm (dist. intre randuri 30 cm). Plantati-i imediat sub nivelul de suprafata, apasandu-i astfel incat sa fie acoperiti, cat propria inaltime, cu pamant.

    • Andreea
      andreea

      E bine de stiut, eu pana acum nu am procedat asa. Am ales, e adevarat, cei mai frumosi catei, dar nu am tinut cont ca erau de la exterior sau nu. In orice caz, nu prea imi mai bat capul cu usturoiul, din cauza ca mi-a iesit cam micut si din cauza asta se curata foarte greu. Pun putin in gradina, mai mult pentru a-l consuma verde, iar pentru iarna cumpar din comert, din cel chinezesc. O primavara frumoasta iti doresc!

  4. ormenisan ioan

    frumos usturoiul francez , dar se adapteaza pe aici prin romania ? .pentru un gradinar amator v-ati descurcat binisor .iar pentru ca nu sa dezvoltat bine probabil ca este din cauza secetei ,asta in cazul in care nu lati udat.

    • Andreea
      andreea

      Experimentul cu Usturoiul frantuzesc a esuat la mine in gradina. Eu l-am pus in gradina primavara si l-am tratat ca si pe cel comun. Problema este ca nici nu a rasarit. Acum nu stiu, poate trebuia semanat toamna. In mod normal ar trebui sa creasca si la noi, pentru ca, in afara zonei Provence, unde este mai cald, clima este asemanatoare cu cea de la mine, din Dobrogea. La toamna, cand voi merge iar in Franta, voi mai cumpara cativa usturoi si mai fac o incercare. O sa ii pun in pamant toamna. Le mai acord o sansa, ca prea sunt frumosi! :) Te salut si te mai astept in vizita!

  5. Dela Timisesti

    Nu am mai asteptat discuitul.
    Am sapat cu harletul,
    am sfaramat cu sapa,
    am maruntit cu grebla si
    am facut un strat.
    A picurat si nu am oprit din munca
    cum nici parintii nu se opreau din munca pe vreme rea.
    Am mai pus niste arpagic rosu pana ce am terminat arpagicul.
    Am mai facut ceva in premiera.
    Am separat cateii de usturoi,
    am facut un sant cu un colt al sapei,
    am infipt, pana pe intuneric, usturoi cu varful ascutit in sus,
    am acoperit usturoiul plantat cu pamantul sfant imprastiat cu mainile si
    am simtit cu bucurie umezeala pamantului sfant in maini.
    Am curatat crengi cu foarfecele si
    am acoperit stratul cu acele crengi taiate.

    • Andreea
      Andreea

      Buna, draga gradinarule de la Timisesti! Stiam eu ca printre noi, gradinarii, avem si poeti! Munca asta cu pamantul si sapa inspira, nu? Astept acum sa vad continuarea… cu celelalte seminte, cu varfuri verzi itite din pamant, apoi cu cosuri pline de fructe… Multumesc pentru “interventie” – mi-a creat o stare de bine. Salutari de la Cheia dobrogeana!

  6. Dela Timisesti

    Intre 3 de Cefalexin Sandoz 500 mg
    am completat in 08.04.2014 la Livada48 locurile 23, 24, 25.
    Acum in total cu tot ce au plantat +Parintii este un patrat
    de 5 randuri de pomi pe 5 randuri.
    In premiera am plantat 3 corni.
    I-am plantat cam tarziu dar in aceeasi zi cand i-am primit.
    Am asociat fiecare corn cu un prun.
    I-am aliniat cu un cablu de la telefonul fix.
    Am mers sa-i aliniez din ochi cum facea +Tata.
    Tot in premiera am folosit 3 pungi de coji de cartofi.
    Am pus apa putina din cauza ca IN TIMISESTI aduc apa
    cu o galeata si un bidon de lapte de la fantana.
    Dupa fiecare corn plantat beam TRAVISIL Neo.

    • Andreea
      Andreea

      Draga prietena (sau prieten), imi cer scuze pentru intarzierea raspunsului. Probabil pana acum raceala este deja uitata, cornii si prunii sunt plini de frunze… Cand eram copil mancam mereu coarne de la tigani, veneau cu caruta pe strada si vindeau coarne la cornet. Nici nu stiu cum arata copacul in care cresc… Sa iti cresca toti pomisorii, sa se faca mari si sa iti dea roade dulci!

      • Zdragus Ludmila

        Salut, Andreea! Am in gradina niste usturoi, sadit toamna, care atinge 1 m inaltime, foarte bine dezvoltat si sanatos. Conditiile meteo favorabile din asta primavara i-au asigurat umiditatea necesara. Mi-a spus cineva, ca acum este oportun de a-l taia la inaltimea de 20 cm de la sol, pentru a permite cresterea mai buna in sol, sa nu-i incurce tulpina, frunzele. Trecatorii care vedeau c-al “decapitam” ziceau ca n-au auzit de asa ceva. Ne-am oprit de taiat pentru a consulta internetul, dar nu gasesc asa informatie si nu stiu daca am procedat corect. N-ati avea un sfat in aceasta privinta? Va multumesc.

      • Andreea
        Andreea

        Buna, Ludmila! Nu stiu cu exactitate, insa sfatul prietenului tau mi se pare corect. Prin taierea tulpinii, acum nefolositoare, se stimuleaza cresterea capatanii. Eu spun sa pui mana pe foarfeca! Spor la treaba!

  7. Buna Andreea, Am citit cu placere articolul tau si pot sa-ti spun ca ai gresit plantand cateii la doar 5-6 cm unul de celalalt. Este prea putin! Lasa macar 10 cm intre fire (catei). Dupa crestere (am vazut ca-l tunzi) este foarte eficient daca in calci cu o scandura, cat sa culci frunzele la pamant. Astfel in protejezi de ploile acide (apa acida curge pe fir pana la bulb) cat si de grindina! Solul este foarte important! Nu este obligatoriu sa plantezi doar cateii de pe exterior! Daca ai usturoi mare, frumos, poti obtine rezultate frumoase! Este foarte important si solul dar mai ales ce ai avut plantat pe el inainte de a pune usturoi! ATENTIE! Daca anul asta ai pus usturoi, ei bine anul urmator ai sa pui altceva! Cel mai bine pui leguminoase (mazare sau fasole) pentru ca lasa azot in sol sau poti pune castravezi, pepeni, dovlecei, premergatoare culturii de usturoi. Dupa plantare, pentru un start bun, usturoiul trebuie udat cel putin 2-3 saptamani. Toate cele bune!

    • Andreea
      Andreea

      Multumesc pentru sfaturi, Eugen! Si pentru rabdarea de a-mi raspunde. Probabil trebuie sa revizuiesc mai multe articole scrise acum ani de zile, cand eram incepatoare-incepatoare in ale gradinaritului. Voi proceda intocmai cum mi-ai spus pe viitor, si invit si prietenii mei gradinari amatori sa faca la fel. Multumesc!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Primavara in gradina - [...] niste usturoi. Daca nu stiti cum se procedeaza, cititi articolele mele Plantarea cepei de toamna si Plantarea usturoiului de …

Comenteaza Articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *