Paris, mon amour

11 Feb, 2012 by

Paris, mon amour

O mai spun o data – Paris, mon amour.
Este orasul care s-a lipit foarte bine pe sufletul meu, ca si cum ar fi pereche, sau ca si cum odata, candva, o alta versiune a mea s-a nascut acolo… Pe o straduta ingusta mirosind a croissant, intr-o cladire veche cu doua nivele de la fereastra careia se aud acordurile unui pian, in fosnet de matase sau de unt incins in tigaie, nu m-am dumirit inca, ascultand vocea pitigaiata care striga: “Monsieur Nedea!”
Asa ne-a strigat o doamna intr-un restaurant situat pe Champ Elysse, atunci cand ne-a condus la masa, dupa ce asteptasem 10-15 minute sa se elibereze una – a fost cred a doua noastra masa luata in Paris. Si in acel minunat restaurant (L’Alsace, cred ca se numea), mirosea a unt incins cu usturoi… Era de la melcii pe care ii preparau langa tine, la masa. Am servit si noi, a fost prima data cand am mancat melci, iar de atunci am mai incercat, insa parca nicaieri nu au mai fost atat de buni. Am mai luat un platou cu stridii, melci,  langustine etc, toate foarte proaspete si servite reci, pe gheata. Tot atunci, am mancat pentru prima data stridii – minunate! Am mancat homar si am baut sampanie si ne-am ametit usor…
Un alt moment care imi vine in minte imediat ce ma gandesc la Paris este legat tot de o experienta culinara, dar mi-a ramas in amintire nu neaparat datorita festinului culinar (deloc de neglijat), ci mai ales sentimentului de pura fericire care l-a insotit – fericirea de a fi intr-un loc deosebit, alaturi de cele mai importante persoane din viata mea. Eram la restaurantul situat la ultimul etaj al Centre Pompidou, Le Georges, impreuna cu Ionut, mama si cele doua surori ale mele mai mici. Eram in a doua sau a treia zi a sederii noastre in Paris, si dupa ce am vizitat partial muzeul, si un pic in graba, am luat masa pe terasa acestui restaurant minunat, recomandat si in ghidul meu turistic Fodors. Si ca de obicei, ghidul nu m-a dezamagit. Am descoperit acolo, in acea zona agitata si animata a orasului, un colt de liniste si frumos. Eram veseli, ca in vacanta. Am mancat rizotto, cotlete de miel, ca desert – un castron de zmeura si soufle de ciocolata, am baut sampanie rose… Noi toti, la o masa, am ras, am mancat si ne-am simtit bine.
As vrea sa mai mergem o data acolo in aceeasi formula.
Sampanie rose plina de bule jucauseFamilia mea dragutaOspatarul impecabil ne aduce desertulSora mea si Ionut la cafeaua care a incheiat pranzulRestaurantul in interior, cu Tour Eiffel in plan secundPriveliste de pe terasa restaurantului

Alte Articole

10 Comentarii

  1. elena

    Dumnezeule! Esti ireala…m-am mutat de curand la casa si te-am descoperit in cautarile mele despre gradinarit…Faci tot ce eu nu am timp sa fac(poate pentru ca sunt si proaspata mamica) si am citit pe nerasuflate tot ce ai scris pe blogul tau! Felicitari pentru ceea ce esti si pentru intelepciunea cu care iti traiesti viata!

    • Andreea
      andreea

      La Multi ani si iti doresc din tot sufletul o primavara frumoasa!M-au bucurat foarte tare cuvintele tale!Felicitari pentru faptul ca esti mamica si te mai astept, cand ai timp, in gradina mea. Promit sa scriu mai des decat pana acum. Mesajul tau m-a facut sa zambesc. Imi multumesc frumos si te pup. Andreea

  2. stefan popescu

    Salut, citesc de mult blogul tau si ma bucur mult ca ai timp sa ne povestesti lucrurile frumoase de viata ta. Sunt din Constanta, m-am mutat la casa la tara, in Tuzla, am o casa, pomi fructiferi, gazon si gradina de legume. Intentionez sa vizitez Parisul impreuna cu sotia, un cadou pentru ea, crezi ca m-ai putea ajuta ? Multe bucurii in continuare ! Stefan

    • Andreea
      andreea

      Buna, Stefan, ma bucur sa te cunosc! Te-ai gandit la un cadou minunat, sunt sigura ca o va bucura pe sotia ta. Pot sa te ajut, desigur, dar spune-mi cu ce. Daca vrei informatii despre cazare si drum, spune-mi perioada aproximativa si iti trimit niste variante. Despre ce trebuie vizitat in Paris, vorbim pana maine – noi am fost de 3 ori si tot mai avem locuri noi de vizitat. Cel mai bine e sa cumperi un ghid turistic bun (Fodors de exemplu) si sa iti faci o selectie singur, in functie de durata vacantei si preferintele voastre. O zona minunata pentru cazare este Pantheon – Sorbona, langa Notre Dame si Louvre, cu statie de metrou apropiata. Zona este plina de agitatie zi si noapte, atmosfera creata de tinerii universitari este fantastica. Oricum, cel mai important este sa alegi un hotel/apart langa metrou, pentru ca orasul este mare si metroul este cea mai rapida si ieftina varianta de deplasare. Astept raspunsul tau. Te salut!

  3. stefan popescu

    Buna Andreea, perioada este oarecum fixata – cateva zile de concediu – 8-11 August. O sa mergem cu avionul, si caut bilete. As dori o recomandare pentru un hotel bun (3-4*), de vizitat cateva obiective , nu vreau un program prea incarcat, cateva plimbari, cuvantul care vreau sa descrie aceasta excursie este “romantic”. Am renuntat la ideea de a inchiria o masina acolo, inca nu am fixat un buget. Deocamdata nu am cautat o oferta in Constanta la o agentie, ceva idei ? nu am adresa ta de e-mail ? Toate bune, Stefan.

  4. Evelina

    Ce delicios a fost rizotto ala! Cel mai bun, pe care il pomenesc si astazi:). Si inca imi amintesc de cafeaua alsaciana pe care am baut-o cu Ionut:))).
    Zambesc ca ma gandesc la toate situatiile din Paris:))) nu intru in detalii

    • Andreea
      Andreea

      Noi am mai fost in ambele restaurante, doar noi doi. Dar cel mai frumos a fost atunci, cand am fost in formatie completa. Si da, sunt unele amanunte ale vacantei mult mai…amuzante – nu se cade sa intram in detalii. :) De aia e special cand suntem toti. Sa nu uiti asta.

  5. Paris este orasul meu de suflet si citind randurile tale, am retrait zilele magice ale primei noastre iesiri din tara, cu cel care peste ani avea sa-mi devina sot. Sa aveti cat mai multe vacante in formula completa!

    • Andreea
      Andreea

      Este minunata amintirea primei iesiri din tara, cand totul e atat de diferit de lucrurile cu care esti invatata. Totul este o mirare! Iar daca langa tine este persoana iubita… sigur amintirile, chiar dara se vor estompa, vor ramane mereu vii in suflet. Poveste de dragoste pe strazile Parisului. Ce poate fii mai frumos?

Comenteaza Articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *