Omul cu drujba

12 Dec, 2013 by

Omul cu drujba

Nu stiu pe la voi cum e, insa, la mine in sat, dupa iarna asta, cred ca vom ramane fara copaci. Toata lumea isi taie copacii si pomii de pe langa casa. Omul cu drujba este la mare cautare. Aproape in fiecare zi, bazaitul enervant al drujbei sparge tacerea de gheata a iernii. Uneori se aude pana noaptea-tarziu, ca o sirena care anunta moartea. Si este abia inceputul iernii.
Cand eram copil si locuiam impreuna cu parintii la casa, nici nu venea bine primavara, ca ai mei incepeau sa se ingrijeasca de lemnele si motorina pentru iarna care avea (negresit) sa vina. Imi aduc aminte ca problema alimentarii cu provizii de acest tip pentru iarna era una cat se poate de serioasa. Erau dezbateri lungi despre ce, cu ce, de unde – pentru ca nu erau nici bani, si nici nu se gaseau pe toate drumurile. Insa asa erau invatati, pentru ca stateau de ani de zile la casa – cand iarna venea – si venea – problema era rezolvata.
Acum observ alt model – lasa ca mai e pana la iarna, vedem noi atunci… si da, au vazut ca iarna a venit si solutia gasita – chemam pe omul cu drujba, taiem tot ce ne inconjoara si punem pe foc. Unii dintre copacii taiati sunt micuti si subtirei, mai mult de o zi de foc nu asigura. Iar familia respectiva nu va avea o umbra sub care sa puna o masa la vara, nu va avea un fruct sa manance din propria curte, sau o umbra sub care sa se adaposteasca pasaretul din batatura. La vara va da banii pe caise sau pe prune, ca asta-iarna i-a taiat pe toti. Dar pana la vara mai e.
Veti spune ca este vorba de saracie. Da, sunt de acord. Insa in multe dintre aceste case traiesc oameni in putere, care beau, fumeaza si refuza de multe ori sansa de a munci pe bani. De cand ne-am mutat aici nici nu pot sa spun de cate ori am avut nevoie de mana de lucru! Si nici nu pot sa spun cate refuzuri am primit. Ofeream 50 de lei/ziua de munca si nu gaseam oameni care sa sape un sant, sa construiasca un gard din panouri metalice sau sa ne ajute sa plantam niste copaci.
Si pentru ca pomii din propriile curti nu ajung, am vazut ca incep sa care lemn si din padurea de langa sat (cea pe care am tot aratat-o, cu salcamii in floare sau vara, plina de viata). Nu sunt de acord cu asta! Padurea asta nu este a lor. Saracia nu s-a inventat acum, si ea nu poate fi folosita ca scuza pentru incalcarea legii.
Hai ca din nou am vorbit cam mult. Dar m-am mai descarcat si eu, ca ma doare sufletul cand vad macelul asta. Sper ca aceste cazuri ca fie izolate, ca doar la mine in sat o fi asa.
Pana una-alta, azi-noapte a nins si la noi pentru prima oara in iarna asta. Peisajul e alb si frumos!

PS Poze nu am avut cu “drujbasul”, dar va daruiesc cu drag “un copac cu flori”. Sper ca peste ani, acest pomisor sa margineasca in continuare drumul meu spre casa…

"Un copac cu flori"

Alte Articole

20 Comentarii

  1. Intr-adevar trista situatia. Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar poate ca oamenii simpli, de la sat,in ignoranta lor nu pot sau nu vor sa gandeasca pe termen lung si astfel ei isi ingreuneaza situatia. Cat despre taierile ilegale, la tine, la campie mai e cum mai e dar in zonele de munte se taie brazii pana la cei mai tineri puieti, asa ca din pacate taierile ilegale sunt o problema foarte suparatoare. Ai incercat sa sesizezi vreo institutie de protectie a mediului cu privire la taierile de copaci?

    • Andreea
      Andreea

      Stiu despre situatia din padurile de la munte, am vazut si pe viu si in numeroase emisiuni tv. Mostenirea pe care o lasam in urma noastra ne va defini ca popor, si intr-o masura mai restransa, ca generatie. Parca este ceva stricat la noi. Mi-e teama ca va ramane in urma doar praf si amintiri despre “cum era” sau ganduri despre “cum ar fi putut sa fie”. Este revoltator cum s-a perpetuat ideea ca orice nu este in curtea omului, poti lua. Un mic exemplu as da, care chiar daca nu are legatura cu padurea, exemplifica ce am spus mai sus: Acum un an, la noi in zona a fost o furtuna mare. Pe vremea aia noi aveam gardul acoperit cu panouri de policarbonat. In urma furtunii ne-a fost partial culcat la pamant gardul, iar mare parte din panouri au fost luate de vant si duse la cativa zeci de metri de curtea noastra, pe un teren al nimanui. Un vecin (vecin de gard cu noi!) s-a dus si a inceput sa adune panourile si sa le care la el, asta in conditiile in care stia foarte bine de unde au zburat pe camp, si nici macar nu a avut bunul-simt sa ne intrebe daca ne mai trebuiau (intamplator, odata cu acea furtuna am hotarat sa plantam pe partea asta a curtii gard viu, deci nu ne-au mai trebuit). Noi am trimis un baiat sa le adune si mai sa il ia la bataie. Deci atunci cand noi, oameni normali spun eu, ne asteptam poate la ajutor din partea vecinului, fiind cu gardul la pamant, el s-a gandit sa profite intr-un mod care pe mine m-a lasat cu un gust amar. Asta ca o paranteza. Am inteles ca a sunat altcineva la 112 si a facut o sesizare. De atunci nu am mai vazut carute venind din padure, probabil pentru un timp s-au linistit. E adevarat, fiecare dintre noi ar trebui sa ia atitudine. Eu de-a lungul timpului am rezolvat mai multe treburi apeland la autoritati, care spre surprinderea mea, chiar au raspuns prompt. Din nou am vorbit mult!

  2. Andreea, cazul nu e nici pe departe singular, din pacate
    Noi avem in jurul nostru 3 paduri, care sunt din ce in ce mai sarace, mai transparente.
    Eu cred ca nu au leac acesti oameni. Au fost obisnuiti cu ideea ca primesc ei cumva un ajutor “social” si fara sa puna osul la treaba.
    Si daca ar fi doar asta.
    Dar sa vezi ca fura si din padurile altora, de pe proprietatile altora, ca deh…padurea e a tuturor, deci se pot servi cu nonsalanta impreuna cu padurarul, cel platit sa aiba grija sa nu se intample asta.
    Dar daca, tu proprietar, vrei sa faci o igienizare a padurii, sa vezi cate acte sunt necesare.

    • Andreea
      Andreea

      Se pare ca esti in tema, probabil te-ai lovit cumva si de hoti si de autoritati. Ai dreptate cu ajutorul social si cu lenea dusa la rang de arta. Ajutorul social incurajeaza lenea si “ingradeste” dorinta de a evolua, de a face si a oferi familiei si societatii mai mult. Iar un “martor tacut” si o victima colaterala a acestei situatii este Natura, pe care acesti oameni nu o respecta – ai observat ca gunoaiele s-au inmultit in asa hal incat oriunde privesti fac parte din “peisaj”, fie ca e peisaj urban sau salbatic, animalele de pe urma carora isi duc traiul sunt din ce in ce mai neingrijite, caii sunt batuti si omorati la marginea drumului, cainii fara vina au devenit in conceptia lor “criminali”, apele si pestii sunt sufocati de gunoaie… Of, as vrea sa plec. Uneori ma simt straina.

      • Teodora

        Doamne, Andreea, cata dreptate ai !
        Chiar am crezut ca este ceva in neregula cu mine , cand ma doare si nu pot accepta rautatea oamenilor in general , dar mai ales fata de natura si de animale nevinovate ! Simt atunci , ca nu se merita si imi este rusine sa traiesc in aceasta lume !
        Cu mult respect pentru tot ceea ce faci , pentru sentimentele tale de om normal si pentru rabdarea si constiinciozitatea de a le reda pe acest blog !

      • Andreea
        Andreea

        Sunt de acord cu tine si in ceea ce priveste animalele fara aparare. Iar in ultima vreme rautatea care iese din noi la adresa animalelor ma inspaimanta si ma mahneste enorm. Parintii isi invata copiii de mici sa nu iubeasca animalele, sa le alunge, sa le bata, sa le schingiuiasca, sa nu le atinga, sa nu le inteleaga. Majoritatea, nu toti, bineinteles. Iar copiii astia vor fi adultii de maine, iar situatia se va inrautati si perpetua. Iar la noi la tara, oamenii nu mai au respect pentru animalul care ii asigura traiul – am vecini care isi bat vacile, care le tin murdare si pline de balega, care isi omoara in bataie cainele pentru ca a mancat un pui de gaina, care isi lasa magarul pe camp cu zilele – in soare, ploaie, furtuna… Amaraciune mare si la mine in suflet. Si recunosc, uneori prefer sa nu intru in contact cu astfel de probleme, sa imi vad de peticul meu de iarba si peticul meu de cer.

  3. Si pe urma, cand o sa spele ploile pamantul si o sa se intample inundatii, fiindca n-o sa mai existe padurile … Of ! Si macar daca se ajungea la taiatul pomilor la sfarsitul iernii, sa zici, ca s-au terminat proviziile dar inca nici n-am intrat bine in decembrie …

    • Andreea
      Andreea

      Dani, sunt sigura ca stii ca la noi in tara padurea se taie masiv, eu am semnalat asta pentru ca pana acum la noi in sat nu am vazut sa se intample taierile astea. Si sunt ingrijorata pentru ce va urma, pentru anii urmatori, pentru ca daca lumea incepe sa gandeasca “merge si asa”, atunci nimeni nu o sa vrea sa se lase mai prejos “ca ce, eu sunt mai prost”, si atunci prapadita asta de padure, gazda a atator aminale si a unui ecosistem deosebit in zona noastra, se va rari, si cine stie, poate va disparea. Insa asa cum au scris si ceilalti prieteni, la munte situatia este (la timpul prezent) mult mai grava. Ar trebui sa gandim toti ca cei care fura lemn si taie ilegal – ne fura pe toti, pe noi si pe urmasii nostri. Padurea este unul dintre cele mai de pret mosteniri pe care le putem lasa. Este a noastra si trebuie sa avem grija de ea.

      • Stiu, ca se taie padurile … stiu, si ma doare sufletul … In Grecia nu mai e nimic de taiat, au ramas rezervatiile nationale. Inchipuie-ti, ca in nordul tarii se cumpara lemne de foc din Bulgaria si Albania. Si in anii de criza petrolul si motorina au devenit inaccesibile … noroc, ca facem focul doar cateva luni pe an.

      • Andreea
        Andreea

        Imi inchipui ca si la voi situatia a scapat de sub control.

  4. Am uitat sa scriu ce mult imi place pomisorul inflorit. E un mar salbatic ?

    • Andreea
      Andreea

      Nu stiu ce pom este, pana acum, cand mi-ai pus tu intrebarea, nici nu am stiut ca nu stiu. Ce se intampla – eu zilnic trec pe langa acest pom – este crescut la ceva distanta de padure, singur pe un teren doar cu iarba, si la vreo 50 de metri de sosea. L-am admirat mereu datorita formei lui si a faptului ca iese in evidenta si domina acest colt, insa m-am oprit o singura data sa il pozez, si asta am facut-o tot de la distanta, ca ma grabeam. Nu stiu daca nu o fi corcodus, ca la noi in padure, printre salcami si stejari, gasesti multi corcodusi. O sa ii acord mai multa atentie vara viitoare.

  5. coca

    Te inţeleg, şi noi ne gândim dacă să plecăm sau nu. În ultimul timp am fost destul de activi, Roşia Montană, Pungeşti….am obosit şi sunt tristă. Dar e sigur că nu eşti singură ………suntem mulţi care simţim la fel.

    • Andreea
      Andreea

      Buna, Coca! Inteleg ca tu esti unul dintre oamenii “care face ceva”, mai mult decat mine care doar strang amaraciune in suflet. Chiar daca acum esti deznadajduita, s-ar putea totusi pe termen mai lung sa simti macar multumire sufleteasca ca ai facut ceva. Dar, da, este greu in tara noastra. Te pune mereu la incercare, trebuie sa lasi mereu de la tine, sa inchizi ochii – si asta poate fi obositor. Daca decideti sa plecati, va doresc mult noroc!

  6. Infioratoare relatarile tale, si cea cu padurea, si cea cu gardul!
    Doamne, de cate ori nu ne-am gandit ca era mai bine sa plecam! Dar intotdeauna puneam in balanta ce ne oprea si renuntam sa ne mai facem sange rau cu: ce ar fi fost daca…
    Acum copiii sunt mari si nu-si doresc nici ei sa plece decat, poate, temporar, pentru studii aprofundate. Vor, mai degraba, sa schimbe ceva aici. Poate ca asa i-am educat, nu stiu ce sa zic.
    Stii, de la educatie porneste totul, mai bine am face ceva in privinta asta.

    • Andreea
      Andreea

      Pe mine inca ma mai bantuie acest gand, pentru ca atunci cand suntem plecati toamna o luna de acasa, gasim de multe ori locuri unde ne simtim bine, unde lucrurile sunt mai bine si mai frumos oranduite. Nu vreau cai-verzi-pe-pereti, ci doar lucruri elementare – respect, frumos, liniste. Iar cand sosim in tara simtim mereu o dezamagire si o indignare vis-a-vis de mizerie, scandal, proasta-crestere… Nu stiu, sentimentele in mine sunt contradictorii. Stiu ca fiecare dintre noi ar trebui sa faca ceva, sa schimbe ceva, insa uneori te apuca deznadejdea. Iti urez un An Nou plin de fericire!

  7. Nu stiu ce sa zic despre cei care taie pomii de pe langa casa.Poate unii or fi uscati :) .Pomi tineri or fi taind numai oamenii fara experienta, ca ceilalti poate stiu ca nu le tine mult de cald un pomisor subtire.

    • Andreea
      Andreea

      Aia uscati au fost taiati primii, inca din octombrie. :) Avem noroc deocamdata cu iarna asta blanda, si noi oamenii, dar si ei, copaceii. :) Un an 2014 cu fericire!

  8. Roxana

    Uff, ce dreptate ai. Asa este si la noi. Toata iarna se aude drujba. Langa noi este un loc cu tot felul de copacei, plus o balta frumoasa, cu peste. Un peisaj mai salbatic, dar tare frumos. Toata iarna trec carute goale spre locul acesta si se intorc pline de lemne. Si toti spun acelasi lucru: putem sa taiem lemne de acolo, pentru ca este al nimanui. Si uite asa, lumea toata vara sta linistita …lasa, ca la iarna vor avea lemne din belsug de acolo. Trist.

    • Andreea
      Andreea

      Imi pare rau sa aud ca nu este satul meu un caz singular – pe undeva stiam, insa acum mi s-a confirmat banuiala. Iar autoritatile – primaria, politia, ocolul silvic – toti se fac ca nu vad. Problema taierilor de paduri nu este doar in zonele pe care le dau la tv, iata ca se taie si la campie, si la deal, si oriunde. Furtul a devenit sport national, iar ce este cu adevarat grav este ca in ochii multora, furtul nu mai este condamnat, este tratat ca un lucru firesc. Si nu este amendat inclusiv in comunitatile mici, unde din pacate, functioneaza foarte bine si puterea exemplului. A exemplului prost. Ca ce, eu sunt mai fraier?

Lasă un răspuns către Mihaela Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *