Normandia – Plaje, Camembert, D-Day…

31 Dec, 2012 by

Normandia – Plaje, Camembert, D-Day…

D-Day, plaje, Camembert – sunt doar trei dintre cuvintele care definesc acest tinut minunat situat in nordul Frantei, pe malul Canalului Manecii, un tinut plin de istorie si peisaje care iti taie respiratia. As mai adauga pajisti verzi cu iarba grasa, Mont Saint Michel, statiuni luxoase la malul marii, porturi de pescari, ardezie, Ioana D’Arc, ferme, fructe de mare…

Normandia este pentru mine cea mai frumoasa regiune din Franta, o regiune care m-a fermecat si de care m-am indragostit. Iremediabil.

Am fost de doua ori aici si de fiecare data ne-am cazat in Honfleur, un minunat sat pescaresc, si de aici am plecat in explorarea intregii regiuni. Bineinteles, nu am vazut totul, dar asta este doar un motiv in plus sa revenim.
Moment de linisteVitrinaCoasta de AlabastruAici toate vacutele sunt albeMont St. MichelLa Mere Poulard - un simbol al Mont St. Michel
Dar sa incep cu inceputul – cateva informatii generale despre Normandia. In primul rand, si asta cred ca stie toata lumea, este locul Debarcarii Aliatilor din cel de-Al Doilea Razboi Mondial, si aici poti intalni la tot pasul dovezi ale acestui eveniment. Plajele Debarcarii se insira una dupa alta pe tarmul marii, ele pot fi vizitate cu buncarele lor, cu gropile sapate de obuze, cu cimitirele si cu muzeele lor. Plaje devenite din acel moment internationale - Sword, Juno, Gold, Omaha, Utah – arboreaza si acum drapelele statelor respective. O dovada de respect si recunostinta.
Juno BeachOmaha BeachMarturiiOmagiu
Dar plajele Debarcarii sunt doar o mica parte din ceea ce inseamna Normandia. Normandia mai inseamna sate pline de farmec, bogatie si flori, asa cum l-am descoperit pe micutul Beuvron-en-Auge, concentrat in jurul unei piete centrale. Si cum ii sta bine oricarui sat francez, in piata isi avea locul si un dragut restaurant recomandat Michelin.
Parculetul satului Beuvron-en-AugeRestaurantul de care va spuneamCasa traditionala din centruMuscatele sunt foarte populare si in Franta
Normandia mai inseamna pajisti verzi pline de vacute albe, patria branzeturilor, a untului si a mieilor cu carnea sarata.
Inseamna Mont St Michel, o insula-cetate- manastire de o frumusete extraordinara. Aici poti lesne sa iti inchipui povesti cu printi, vrajitori si zane datorita aerului de poveste care pluteste pe si in jurul ei. Stradutele inguste si pline de magazine si restaurante sunt desprinse parca din aventurile lui Harry Potter.
Dar despre Mont Saint Michel o sa scriu mai pe larg in alt articol, pentru ca sunt prea multe de povestit.
Mont St. Michel - contructia manastirii a durat peste 100 de aniCasele sunt contruite mai mult pe verticalaAleea DiagonSus in manastirePoarta de intrare
Normandia mai inseamna statiuni litorale ca Deauville, Fecamp, Houlgate sau Trouville, fiecare cu specificul ei – unele au plajele cu nisip, altele cu pietris alb, unele sunt cocotate pe stanci si ofera privirilor niste peisaje de tablou, altele isi etaleaza bogatia la tot pasul.
Toate insa au un numitor comun – restaurante extraordinare care servesc fructe de mare de toate felurile, peste, vita sau miel. In Deauville am mancat cele mai bune sardine marinate, iar langa Plaja Juno cele mai bune stridii si cea mai buna tarta de mere – la un restaurant condus de doi batranei, un loc plin de caldura care va ramane mereu in sufletul meu.

Dragutul restaurant cu cei doi draguti batranei...Si dovadaLuxosul DeauvilleSens giratoriu in DeauvillePlaja din DeauvilleAlta statiune la mareUna dintre plajele cu pietrisBarci de pescari
Normandia mai inseamna Coasta de Alabastru cu numeroasele ei statiuni-port, cu stancile de alabastru iesind vertical din apele marii, cu plajele inguste si pline de pietris.
Dintre toate, Etretat mi s-a parut cea mai frumoasa. De altfel, formatiunile stancoase care marginesc oraselul in ambele parti apar in orice ghid turistic despre Normandia. Ne-am cocotat pe ele si am privit lumea de sus.
Etretat invaluit de ceata Stancile astea sunt cunoscute sub numele "Trompa de elefant"TricolorTeren de golf cu privelisteRestaurant Le GalionDetaliu din restaurant
Normandia mai inseamna si Rouen, unul dintre cele mai vechi orase din Franta si locul unde a fost arsa pe rug Ioana D’Arc. Un oras marcat de acest eveniment, cu toate ca istoria lui este mult mai indelungata. Strazi pietonale pline de magazine, catedrale si biserici gotice, case din lemn frumos restaurate, Rouen ne-a placut foarte mult cu toate ca l-am vizitat intr-o zi ploioasa.
Staduta in RouenPoarta OrologiuluiBiserica sub forma de barca inchinata Ioanei D'ArcLoc pentru rugaciuneCasuta din mijloc adaposteste un celebru restaurantDetaliu din restaurant
Ma simt datoare fata de acest loc sa va spun cateva cuvinte si despre el - Honfleur, satul pescaresc-port unde am tras noi de fiecare data. In primul rand, portul turistic este inconjurat de case foarte inguste transformate din locuite pescaresti in restaurante, galerii de arta sau magazine, viu-colorate si acoperite cu ardezie. In fata acestor cladiri, pe malul portului, sunt terase una langa alta.
Este foarte placut sa iei o pauza si sa bei un pahar de vin aici si sa privesti agitatia din jur.
Portul Honfleur vazut de pe o terasaStraduta dragutaSens giratoriu in HonfleurCasute acoperite cu ardezieIn lumina apusuluiPortul seara

Cam atat despre Normandia. Stiu ca a iesit un articol cam lung, dar sunt atat de multe de spus despre aceasta regiune! Sper totusi ca veti avea rabdare sa il cititi. Iar daca v-a placut, poate veti introduce Normandia in planurile viitoare de calatorie. Retineti ca se afla la doar o suta si ceva de km de Paris, iar in comparatie cu Provence este mai ieftina. Iar eu va pot ajuta cu informatii, daca doriti.
Mi-e dor de Normandia si sper sa revin cat mai curand. Poate chiar la toamna…

Alte Articole

18 Comentarii

  1. E deja pe lista dorintelor de calatorie … pacat, ca nu se pot realiza mai multe dorinte intr-un an …

    • Andreea
      andreea

      Of, da, cata dreptate ai. Si de fiecare data trebuie sa tinem cont si de buget, nu numai de dorinte. Sunt sigura ca tie si familiei tale v-ar placea Normandia, am asa o presimtire. Sa stii ca de exemplu un apartament cu 2-3 dormitoare costa in Honfleur, unde am stat noi, in jur de 600 Euro/ saptamana – asa, ca sa stii de unde sa pleci. Apoi despre itinerariu si ce trebuie neaparat vizitat acolo, mai vorbim cand va fi cazul. Poate curand…

      • Nicoleta

        foarte frumos!!!Numai timp sa gasim sa ajungem, daca ne-ai si spus ca preturile nu sunt asa mari!

      • Andreea
        andreea

        Este si destul de aproape de voi…

  2. Angelikue

    Superbe poze, superbe peisaje :)
    L-am pus pe lista, impreuna cu Provence

    • Andreea
      andreea

      Multumesc, ma bucur ca ti-au placut. Mi-ar face placere, daca programezi o vacanta in Franta, sa te ajut cu cate un sfat-doua. Despre cazare, restaurante, preturi, drumuri etc etc.

  3. Doamne, cum am mai savurat articolul!!! Mie mi s-a parut prea scurt! Visez sa calc pe plajele Omaha si Utah; am citit atatea carti si am vazut atatea documentare despre Al II-lea Razboi Mondial si imi doresc foarte mult sa ajung acolo.
    Maine, la cafea, iti voi citi articolele de calatorie. Sper ca ai multe. Sunt scrise foarte frumos.

    • Andreea
      andreea

      Buna, Gabriela, si bine ai venit in Gradina mea! M-au emotionat si bucurat cuvintele tale. Articolele de calatorie nu sunt prea multe, cu toate ca am vizitat mai multe locuri. Am reusit si eu dimineata sa te vizitez si mi-a placut foarte tare pagina ta. O sa te pun in lista de blogroll, ca sa devina un obicei. In legatura cu Normandia, si noi a doua zi cand am ajuns am vizitat mai intai plajele. Este impresionant, insa totul este organizat lejer, muzeele sunt in parte interactive, astfel incat vizita nu este nici trista, nici epuizanta. Apoi totul in Normandia se impleteste asa frumos – peisaje, istorie, mancare, plaja si mare, bunastare. Recomand aceasta destinatie, iar ca punct de plecare in explorarea ei – Honfleur, satul pescaresc unde am stat si noi. Este pozitionat convenabil si singura excursie mai lunga este spre Mont St.Michel – cred ca am mers cu masina o ora si jumatate. Insa drumurile prin sate si de-a lungul coastei sunt atat de frumoase si relaxante! Am atatea de spus despre Normandia ca iti pot vorbi pana maine. Daca programezi o vacanta aici, iata cateva coordonate – cazarea este in general ieftina – noi am inchiriat un apartament o data, trebuie inchiriata neaparat masina (daca nu mergi cu a ta) – poti sa o inchiriezi din aeroport din Paris, iar drumul Paris-Honfleur este scurt (maxim 2 ore), in buget trebuie prevazute cheltuielile de benzina, autostrada etc, mancarea este in general mai ieftina (atat cat se poate in Franta)… Daca mergi, astept impresii. Pana atunci, poti “organiza” excursia in stilul propriu macar in gand.

  4. Radu

    Interesant articolul. Poate imi dai si mie ceva ponturi apropos de a vizita zona in special daca ai vreo doi copii dupa tine ( 3 si 4 ani).

    • Andreea
      Andreea

      Buna, Radu! Ma bucur de fiecare data cand aud pe cineva ca doreste sa calatoreasca in Normandia. In primul rand, iti recomand oraselul Honfleur, care este o bijuterie, ca loc de stat. Iar aici cel mai bine pentru voi ar fi sa inchiriati un apartament – o sa iti trimit nr de telefon pe email al tipei la care am stat noi si care are in proprietate 3 apartamente situate in centru. Neaparat, ca sa vizitati zona trebuie sa inchiriati o masina. Sunt multe de spus despre Normandia, nu prea stiu ca alte “ponturi” sa iti dau. Mai bine ma intrebi tu ce vrei sa aflii si eu iti raspund punctual.

      • Maria Radu

        Buna Andreea. Si noi vreau sa fac un concediu in Normandia la nul prin mai 2015. eu ma gandeam la varianta cu trenul ( de la Paris) dar cred ca-i mult mai convenabil cu masina. Oricum o sa studiez si eventual o sa ti cer ceva detalii .

      • Andreea
        Andreea

        Buna, Maria! Poti sa iei trenul din Paris pana la destinatie, dar apoi, ca sa vizitezi intreaga zona (obiectivele turistice sunt la km distanta), iti trebuie o masina. O poti inchiria direct din Paris, din aeroport (fa rezervarea ei din timp ca din scurt sunt foarte scumpe). Iti astept intrebarile. Si apoi, la intoarcere, impresiile. Te salut!

  5. zavate mihaela

    Buna Andeea! Te rog scrie-mi nr.de telefon al proprietarei de apartamente. Am vrea sa ne cazam acolo in iunie, cand joaca Romania- Franta. Multumesc!!

    • Andreea
      Andreea

      Buna, Mihaela! Ma bucur ca ai ales sa stai cateva zile in Normandia, daca tot ajungi in Franta. Bafta Romaniei! Deci, pe tipa o cheama Sandra, iar numarul este – 0033688477298. Poti sa ii spui ca esti o prietena de-a lui Ionut si de-a Andreei, cei care au stat si toamna asta la ea in apartamentul “Classic”, 2 luni. Sper sa obtii un pret bun, noi mereu am fost multumiti de pret. Oricum, insista cu telefonul daca nu iti raspunde din prima, sau poti sa ii trimiti si email (ladresse-honfleur@orange.fr) , poate asa comunicati mai usor (nu vorbeste f bine engleza, dar se descurca). Ca sa iti faci o idee despre apartamente, site-ul ei este http://ladresse-honfleur.com Are in aceeasi cladire 3 apartamente, noi am stat mereu in Classic, este cel care ne-a placut cel mai mult. Pentru orice alte detalii, iti stau cu drag la dispozitie. La Multi Ani!

  6. Emil

    Extraordinara zona, am fost de a doua zi de Craciun si am inceput cu Honfleur si am terminat cu Etretat, a fost o zi superba mai ales ca a fost si insorit. Planuiesc in curand Mont Saint Michel, Saint Malo, Cancale si plajele celebre (Omaha etc). Am mai aflat si de Pointe du Hoc ca un loc interesant al istoriei.

    • Andreea
      Andreea

      Buna, Emil! Ma bucur sa te cunosc! Si ma bucur ca impartasesti cu mine din experienta traita de tine in Normandia. Salut-o din partea mea! Eu am fost acolo acum putin timp – practic am stat 2 luni, pe de 12 oct pe 12 dec. Am scris despre locurile vazute si la urmatoarea adresa: http://dingradinaluiardei.ro/category/din-vacanta/franta/
      Practic ultimele postari se refera la Normandia, poate te inspira in alcatuirea programului din perioada urmatoare. Iti recomand Mont Saint Michel, plajele debarcarii (inclusiv Pointe du Hoc, despre care am scris si eu), Deauville, satul Beauvron en Auge, Rouen, Cabourg. Nu am fost in Cancale sau Saint Malo, nu pot sa iti spun despre ele. Pacat ca gradina lui Monet de la Givenry este inchisa iarna, la fel o gramada de alte castele si gradini… Daca te pot ajuta cu ceva, cu mare placere! Vacanta frumoasa in continuare! Unde stai?

      • Emil

        Uuu, multumesc pentru link, eu stau in Versailles :)
        Abia astept urmatoarea intalnire cu Normandia, sunt aici pentru o perioada mai lunga.

      • Andreea
        Andreea

        Pai la Versailles… adica te-au incoronat? :) Deci esti aproape si de Paris si de Normandia! Ce frumos! Te invidiez, eu fiind acum la finalul vacantei. Daca vrei ceva informatii despre restaurante sau locuri de vizitat… ma gasesti aici.

Lasă un răspuns către Angelikue Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *