Luna mai in gradina mea

6 Mai, 2012 by

Luna mai in gradina mea

Daca doriti sa stiti cu ce m-am ocupat in luna trecuta in gradina, cititi postarea mea Luna aprilie in gradina. La finalul lunii spuneam ca am scos in gradina vreo 40 de rasaduri de ardei de diferite feluri. Au aratat bine vreo doua zile, apoi frunzele lor au inceput sa se usuce – au devenit albicioase si transparente si unele dintre plante au murit – niste ardei gras si ardei iute. Nu stiu ce au patit, ma gandesc ca din cauza caldurii prea mari. Altora le-au cazut frunzele si a ramas doar tulpina goala si batoasa. M-am necajit foarte tare, de nici nu imi venea sa mai trec prin gradina si sa ii vad. Acum insa cei care au ramas in picioare dau semne de viata – le-a mai aparut o frunzulita mica in varf.
Iata cum a debutat luna mai in gradina mea:

 

 

5  MAI
(sambata)

Unicul lucru pe care l-am facut sambata in gradina a fost plantarea petuniilor – si mai exact am plantat 72 de petunii in doua zone ale gradinii – in stratul meu cu flori de pe o latura a casei si pe movila noastra de pamant (celebra deja), printre tufele de ienupar si levantica. Am cumparat niste petunii foarte frumoase cu 2,5 Lei bucata – mov, grena, rosii si roz – de la o pepiniera de pe varianta Constantei spre Ovidiu.
Si sa stiti ca nu a fost usor sa le plantez, mai ales ca m-am ocupat singura de acest lucru. Am stat cateva ore in genunchi facand gauri in pamant de ma dor si acum mainile.
Insa rezultatul este frumos, zic eu. Si pentru ca am avut petunii in curte si anul trecut, stiu ca peste doua-trei saptamani se vor forma adevarate tufe cu flori. Le trebuie doar timp si apa.
PS M-am gandit sa va spun si de o intamplare care mi-a mancat cateva ore din zi. In timp ce plantam petuniile a cazut in curte, de undeva de la streasina casei, o parte dintr-un cuib de porumbei cu un pui cu tot. L-a gasit Marty care l-a latrat si asa mi-a atras atentia. Si pentru ca in jumatatea de cuib ramasa mai era un pui care statea sa cada, l-am dat jos si pe el. Ionut le-a construit un cuib dintr-o lada de lemn, cu acoperis si veranda si l-am urcat cu tot cu cei doi pui pe acoperis. Pana seara parintii i-a gasit si acum totul este bine. Intamplarea a facut ca in timp ce ne agitam noi cu porumbeii, a aterizat la noi in curte si un pui de gugustiuc – deci aveam acum trei pui intr-o cutie de carton si nu prea stiam cum sa rezolvam situatia. Pe puiul de gugustiuc l-am hranit cu miez de seminte si l-am pus intr-o cutie de carton pe balcon. A zburat singurel dupa cateva ore. Porumbeii sper sa creasca cat mai repede si apoi vrem sa ii gonim cu tot cu parinti si restul familiei – ca sunt vreo 7 (sper sa reusim), pentru ca fac foarte, foarte multa mizerie. Nu stiu de unde au venit, ne-am trezit cu ei pe acoperis iarna si de atunci nu au mai plecat.
Marty a fost nebun dupa pui, nu stiu daca dorea sa ii manance sau sa se joace cu ei – fapt care probabil insemna pentru pui cam acelasi lucru. Dupa ce i-am spus ca nu are voie la ei, statea si ii pazea de la distanta. Si plangea. Era atat de dragut!
In timp ce plantam petuniile langa casaMarty impreuna cu noul lui prieten - puiul de porumbel care a cazut din cuibPrim-plan cu uratelul porumbelPrimul pui in cutieDupa 30 de minute, toti trei in cutieIn cutie sunt cei trei pui iar Marty ii pazeste de la distanta

6 MAI
(duminica)

Am plantat in gradina a doua parte de rasaduri de rosii (vreo 25). Primele, plantate lunea trecuta, dupa ce mi-au dat emotii, s-au stabilizat. Prima zi dupa ce le-am plantat au aratat bine, apoi au inceput sa se comporte ca si ardeii de care v-am spus mai sus, doar ca lor nu le-au cazut frunzele, insa s-au patat putin, parca ar fi arse de soare. In fine, acum arata mai bine si cred (sper) ca pericolul a trecut. Le ud zilnic si le-am legat de araci – deocamdata le-am pus araci subtiri, din bambus, insa ii voi inlocui cu cei metalici mai tarziu.
Mai am niste rosii, insa sper sa le planteze mama saptamana viitoare, ca eu plec cateva zile in vacanta.
Noi plantam rosiile pe randuri inaltate si formam cu sapa un jgheab intre randuri, pentru a le uda pe acest jgheab. Stiu persoane care planteaza rosiile in jgheab, nu pe el, insa eu asa stiu de la strabunicul meu, care era gradinar – o sa va arat si niste poze, insa zilele urmatoare, ca acum e tarziu.
Am sapat morcovii, pastarnacul, fasolea urcatoare care acum e marisoara. Am udat bine toata gradina, ca a fost cald – ne-am uitat in van dupa niste nori, se auzeau si tunete, insa nu a plouat – avea nevoie de ploaie mai ales Ionut, care a pus ingrasamant si erbicid la gazon si are nevoie de multa apa in aceasta faza.
Am pus ingrasamant special la toate coniferele – am cumparat din comert sub forma de granule si am pus cate doi pumni la fiecare radacina – avem vreo 12 tuia, un brad mare, un molid, un cedru pendula si inca vreo doi braduti zbarliti care nu stiu cum se numesc. Sfat – daca aveti conifere, udati-le abundent, mai ales daca stati in zone secetoase. Multa, multa apa – si des.
Am sapat trandafirii – din nou, ca au un pamant cam prost si se usuca tare in jurul lor. Unii dintre ei au boboci.
Am semanat niste castraveti – cei pusi acum cateva saptamani abia au iesit partial din pamant si nu au crescut nici 3 cm – niste seminte foarte proaste. Acum incerc alte seminte, daca patesc la fel voi pune repede in locul lor niste fasole urcatoare, ca e pacat de spalierul facut de Ionut.
Alte noutati: cartofii sunt mari, au cam 20-30 cm inaltime si unii au boboci, mazarea este inaltuta si ea cam tot atat – a facut carcei si se catara pe plasa, capsunii sunt plini de flori si fructe mici – o sa ii pozez, sa imi spuneti daca ati mai vazut asa abundenta de flori (sa nu ii deochi!), salata este mare si buna de consum, a doua transa de ceapa a crescut si este numai buna, urmeaza sa mai pun un rand-doua sa avem verde, mararul a rasadit, spanacul turcesc a crescut si a facut al doilea rand de frunze, au rasarit pepenii galbeni iar dovleceii au facut prima frunza rotunda si zimtata. Patrunjelul nu a rasarit si nu stiu de ce, la fel maghiranul.
Cam atat. Probabil mai sunt, dar sunt obosita si mi-e greu sa ma gandesc. Noapte buna! Voi reveni cu poze maine-poimaine. Ba nu, ca poimaine plec in vacanta. Mai vedem noi. O sa scriu de acolo, seara, un jurnal de vacanta, pentru aducere aminte in anii ce vor urma.
Iata si pozele! – asa arata gradina mea pe 6 mai.
Unealta indispensabila in gradinaArdeii pe care abia i-am plantatCuiburile de cartofiCeapa semanata asta-iarnaSalata, ardei, ceapaCele trei randuri de ridichi
Alta salata, ceapa...Mazare verde crudSalata purpurie, foarte gustoasa si aspectoasa

15 MAI
(marti)

M-am intors din vacanta si am stat o zi acasa. M-am ocupat putin de gradina. Am mai plantat cativa ardei iuti – Jalapenos si Curry, in locul unora care au murit, am sapat alti ardei, am udat toata gradina, am adunat putin leustean si l-am pus la congelator, am plantat 3 tufe de trandafiri roz, am mai pus un rand de sarma la spalierul pentru mazare, ca a crescut inalta, am curarat petuniile de florile vestejite.
Cam atat, in rest m-am relaxat. M-am relaxat pentru ca in timpul in care am fost plecata a stat cu Marty acasa mama (si-a luat cateva zile de concediu) si a facut ea ce mai trebuia prin gradina. Am fost plecata o saptamana insa in gradina s-au intamplat multe lucruri: a inflorit levantica, au inflorit cartofii, mazarea a crescut ca nebuna, dovleceii au frunze mari, fasolea s-a inaltat, capsunii sunt plini de rod (au si cate 10-15 fructe la o planta), au inflorit cativa trandafiri iar restul au boboci, a rasarit mararul, morcovii sunt inaltuti…Si multe altele. Gradina este asa de frumoasa acum! Am facut poze, o sa le pun maine.
Iata si pozele. Ieri a plouat tare spre seara, insa toate arata bine.
Mazarea urcata pe spalierul facut din bete de bambus legate cu sfoaraIata si spalierul pentru mazareMicul meu gradinar in trecere pe langa stratul cu radacinoaseSpalierul pentru fasole construit de IonutDetaliu cu modul de prindere al lemnelorVinetele sunt cam micute, ca si anul trecutDovleceii acum iau vitezaUnul dintre straturile cu rosii aparat  de vant cu celofanVedeta gradinii de legumeCapsunele de la o singura tufaLevantica cu petuniile ca decorUn colt de gradina cu magazia pe fundalUsturoi, salata, ceapa, ardei si rosiiFlorile de cartof atrag multe albinuteSi "Flutur" la odihna pe terasa

19 – 20 si 26 – 27 MAI
Nu am scris nimic saptamana trecuta despre ce am facut in gradina pentru ca in mare parte m-am uitat la ea si am asteptat sa se “retraga” apele. In week-end-ul 19-20 mai, asa cum am scris in postarea Furtuna cu tot tacamul, la noi a plouat foarte tare, iar gradina mea s-a inundat putin. A doua zi dupa ploaie apa a fost absorbita de pamant, iar daunele din gradina au fost minime.
In continuare, intreaga saptamana a plouat – efectiv zilnic, chiar si de doua-trei ori/zi, iar miercuri a fost si grindina – si deci prin gradina nu prea am putut face nimic. Noroc ca grindina a fost rara si a vatamat in special niste salata. Dupa grindina Ionut a prins deasupra rosiilor, de araci, o plasa, ca sa apere gradina de eventuale alte reprize tot cu grindina. Plasa ne-a ramas de la pomii fructiferi, este din cea cu care am imbracat pomii si acum sunt ceva mai linistita in privinta rosiilor, ca sunt aparate de grindina.
In week-end-ul acesta, a plouat sambata seara si in timpul noptii, si la fel, in afara de a aduna cateva buruieni nu am avut ce face.Totusi, in aceste doua saptamani, in scurtele intervale fara ploaie, am reusit sa:

Am plantat cimbrul – rasaduri cumparate din piata – am plantat cam mult, insa il usuc la toamna si il impart cu toata familia
Am plantat busuioc – rasaduri cumparate tot din piata, am si facute de mine si sunt plantate in gradina deja de vreo trei saptamani. Pe acesta din urma l-am plantat pe langa rosii, si prin toata gradina, deoarece apara gradina de diferiti daunatori (la fel ca usturoiul, ceapa sau cimbrul – in general plantele cu miros puternic). Iar rosiile am inteles ca sunt mai gustoase daca au in vecinatate busuioc. Vom vedea, ca nu am testat pana acum.
Am plantat rasadurile de telina pentru radacina, si acestea cumparate tot din piata. Practic acestea enumerate mai sus sunt singurele rasaduri cumparate pana acum, restul au fost facute de mine.
Am pus niste ingrasamant lichid la rosii, ardei si vinete. Este marca Vilmorin si am folosit si anul trecut, cu rezultate bune. Am pus ingrasamant la muscate si trandafiri.
Am rupt stolonii de capsuni proaspat formati, ca nu vreau sa ii mai inmultesc si vreau ca planta sa aiba destula putere sa hraneasca fructele deja formate si pe cele viitoare. Am mancat din gradina in ultima perioada cate un castron de capsune aproape in fiecare zi.
Am copilit rosiile – toate au facut pui si i-am rupt de mici.
Am semanat doua randuri de salata, ca cea din gradina a ajuns la maturitate si vreau sa am salata proaspata o perioada mai lunga.
Cam atat. Stiu ca sunt in urma cu diferite operatiuni, insa pamantul este foarte ud si nu pot face mare lucru. Inteleg ca si toata saptamana viitoare va fi la fel.
Oricum, in ciuda vremii, toata gradina arata bine. Au crescut toate foarte mult in ultima vreme, chiar daca si temperaturile au fost mici. Azi am adunat spanac si l-am gatit – practic este prima mancare facuta exclusiv din gradina – ceapa, spanac, verdeturi, usturoi. Exceptand bulionul si lamaia. Unele rosii au flori, la fel cartofii, mazarea. Dovleceii au bobocei, la fel doi-trei ardei. Fasolea s-a insirat pe plasa si are acum 20-30 cm inaltime, morcovii au facut radacina (am smuls vreo doi din curiozitate, sa vad cat sunt). Au mai crescut frumos in ultima vreme: varza rosie, patrunjelul radacina si frunze, sfecla. Doar castravetii stau nemiscati, nu stiu de ce. Parca au incremenit, aveti idee de ce? Le-am contruit spalier frumos insa nu am ce agata pe el, ca astia sunt pigmei!
Va las acum in compania pozelor.
Poza facuta din living inainte de grindinaCam asa arata grindinaRosia inainte de a fi copilitaUn buchet de flori...de cartofMazarea este inflorita toataUn boboc din trandafirul meu urcatorSpanacul adunat din gradinaLa mancare am pus si salata Poiree - seamana cu spanacul la gust, doar ca e mai mareCapsune proaspete adunate din gradina

Alte Articole

20 Comentarii

  1. cristina

    eu nu am reusit sa pun fasolea decat 2 randuri ,dar am pus cateva noutati in gradina,fenicul pt radacina,rubarba,ridichi galbene si multe soiuri de ridichi.sper ca din ce am semanat sa stiu sa le ingrijesc.Pe sambata daca reusesc poate pun rasadurile mele care sunt cam anemice.

    • Andreea
      andreea

      Buna, Cristina! Te rog sa ma scuzi ca am aprobat comentariul tau abia azi, insa am fost plecata cateva zile in vacanta – Frumoasa vacanta! Mi-ai scris ca ai pus mai multe feluri de ridichi, inclusiv galbene – nu am mai vazut! Eu am apucat sa mananc din ridichi de vreo 3-4 ori, apoi s-au marit prea tare si s-au secat. Le-am smuls (adica mama, cat timp am fost plecata) si in locul lor am plantat niste rasaduri de ardei. Ca si anul trecut, am pus prea multe si in plus noi nu suntem prea mari mancatori de ridichi. Dar bineinteles, nu pot concepe sa lipseasca primavara din gradina – care in prima perioada este asa saracuta incat frunzele ridichilor chiar o infrumuseteaza. Daca mai ai seminte de ridichi, te sfatuiesc sa mai pui o serie spre toamna, si sunt sigura ca le le vei aprecia prospetimea si in acea perioada. In legatura cu rasadurile, dupa ce le-am scos in gradina aproape pe toate, au fost asa niste vanturi si arsita…Arata toate cam ciufulite, unele au murit…insa sunt optimista – cele care au ramas s-au calit si cred ca de acum nu pot sa mai pateasca nimic. Sper ca la tine in zona a fost timpul mai bun pentru plantat.

  2. si noi avem pamant lutos, care face crusta groasa. din acest motiv am inconjurat trandafirii cu pietre dupa ce i-am sapat la inceput de aprilie (cam la 30 cm de radacini) si in spatiul astfel delimitat am pus coaja de copac maruntita in strat de vreo 5 cm. ieri i-am verificat, n-au balarii la radacina, pamantul e umed si se farama, sunt multumita de eficienta mulcirii. coniferelor si rododendronului le-am pus strat gros de ace de pin la radacina si le merge tare bine si lor (am si eu un credru glauca pendula, e mic dar viguros), se pastreaza un pic de umezeala si le place.
    vacanta placuta si odihnitoare!

    • Andreea
      andreea

      In primul rand multumesc pentru urare! Vacanta a fost intr-adevar placuta, relaxanta, dar nu odihnitoare. Nu ai cum sa te odihnesti intr-un oras ca Roma.
      M-am gandit si eu la scoarta de copac pentru spatiul unde am trandafirii, insa mi-a fost teama sa nu o imprastie vantul – pe langa pamant lutos noi avem si vanturi puternice – dar nu m-am gandit pana acum si la solutia cu pietrele, asa poate nu le va lua vantul. Voi face si eu asa cat de curand. In plus, scoarta are si rol decorativ, ca prea este pamantul gol pe langa trandafiri. Din cauza asta m-am gandit sa intercalez printre ei si niste tufe de levantica, dar nu am pus inca in practica. Merci pentru idee!

  3. Un tur de forta in gradina !
    De-abia astept, sa vad petuniile si toate celelalte plantute, cind veniti inapoi.
    Drum bun si vacanta frumoasa !!!

    • Andreea
      andreea

      Multumesc pentru urari, Dani! M-am si intors (din pacate, parca as mai fi stat vreo 2-3 zile) si a fost frumos-frumos! O sa scriu zilele urmatoare despre asta, ca sunt atat de multe de zis. Petuniile sunt bine-merci, le-am pozat astazi special ca sa le arat lumii. Daca voi avea putin timp zilele astea voi ajunge si eu la zi cu scrisul. Bine te-am regasit!

  4. Abia astept pozele cu gradina. M-ai facut curioasa. Noi avem doi pui de trandafiri japonezi care dupa plantare au patit exact ca ardeii tai. Nu stim insa nici noi care e cauza

    • Andreea
      andreea

      Eu mi-am dat cu parerea si am spus ca din cauza soarelui puternic – cred ca a fost ceva in neregula cu el pentru ca ne-am prajit si noi de am facut basici si ne-am cojit dupa 3-4 ore de stat in gradina. Asa ca bietele plante…Ardeii aceia au cam murit toti intr-un final, deja i-am inlocuit cu altii, noroc ca mai aveam. Imi pare rau de trandafirii vostri insa. Probabil au fost tinuti in casa si scoaterea lor afara i-a afectat.

  5. M.

    Puii trag la voi ca stiu ca sunteti oameni buni :)
    In privinta rasadurilor: ai incercat ca inainte de plantare sa le scoti la soare mai putin la inceput si apoi mai mult? Eu am tinut rasadurile in balconul din sud (care e inchis) si inainte de plantare le-a tinut mama pe o terasa tot cu expunere sudica..toate s-au prins spre bucuria noastra..Rosiile de la tine urmeaza sa fie si ele plantate in curand, le mai las un pic in paharele sa fie mai mari. :)
    Sa ai vacanta frumoasa si sa te incarci de energie pozitiva!

    • Andreea
      andreea

      Multumesc de urari! Miha, tie ti-am trimis semintele? Ma bucur ca au ajuns si sper din inima sa te bucure cu fructe mari, asa cum m-au bucurat pe mine anul trecut. Rasadurile le-am scos pe un balcon – este acoperit, insa intr-adevar este batut de soare cam toata ziua. Insa nu am avut unde sa le tin in alta parte, ca pe terasele de la parter, unde cred ca aveau conditii mai bune, in perioada respectiva s-a pus piatra, rostuit, slefuit…O echipa de muncitori care a facut, pe langa treaba, multa mizerie si praf. Deci le-am tinut cat mai departe de ei si asta a fost. Ce a murit am inlocuit, unele sunt mai frumoase, altele mai urate… Dar cred ca sunt pe drumul cel bun, ca au trecut de perioada critica.

  6. Marty al vostru ar merita un premiu de cumintenie! Dulaii mei s-ar fi jucat pe saturatelea si mi-ar fi spus dupa “vezi c-au fost niste pui pe-aici”.
    Si-ati merita si voi sa va premiati: pentru vrednicie! In curand gradina foastra o sa fie colt de rai!

    • Andreea
      andreea

      Multumesc, Laura! Si noi vedem capatul drumului, si stim ca va fi frumos, insa mai sunt atat de multe de facut… Vrem copaci, tufe, conifere, flori, piscina, umbra… Cand am cumparat terenul, pe locul nostru era o ferma de vite, iar tot terenul era plin de maracini si piatra – nici nu iti inchipui cata piatra! Am scos masini intregi de piatra, apoi am adus vreo 60 de masini de pamant, am angajat oameni sa intinda pamantul si sa adune buruienile. Am facut gard, am adus curent, apa. Am comandat casa in Harghita in iarna 2009, am adus casa in iulie 2010 iar in octombrie acelasi an ne-am mutat si de atunci tot facem si dregem. Multa munca si resurse, insa satisfactiile sunt enorme, sunt sigura ca stii si tu cum e.
      Iar Marty al nostru este intr-adevar cel mai cuminte catel! De cand cu puii astia, ii tot cauta prin casa si curte, pe unde i-am tinut. Miroase si le ia urma, ca doar e catel de vanatoare! Cred ca ar vrea sa se joace cu ei sau poate sa ii manance, nu stiu prea sigur.

  7. Superba gradina si foarte bine ingrijita.
    Va doresc o recolta foarte bogata si fara probleme.
    Numai bine !

  8. Nicolescu Elena

    Am semanat in gradina mazare cumparata din alimentara ca si in anul trecut.ANUL trecut a rodiit f.bine,insa anul acesta a rasarit frumos,a crescut bine (cam 50 cm in inaltime are firul)dar in loc de flori a facut niste ramuri firoase ca o maturica. M-au uimit! mai fac flori sau nu? ce fel de mazare e asta?La fiecare nod al tulpinitei are cate un fir ca maturica:o codita lunga cam de 8 cm si in varf cu multple firisoae dispuse lateral ca o maturica. Sotul zice ca-s pesimista…ea a iesit din samanta!Va face si ea lori si seminte de mazare?
    Dati-mi o parere!MULTUMESC anticipat,E NICOLECU (nicolescuelena@yahoo.com)

    • Andreea
      andreea

      Buna, Elena! Nu am mai vazut mazare ca o maturica, cum spui tu. La inaltimea asta ar fi trebuit sa faca flori pana acum. Ce nu am inteles – cum adica este cumparata din alimentara? Nu este din cea la plic sau cutie, speciala pentru semanat? Ca poate ai semanat mazare hibrid sau ceva – de exemplu vecinii mei au cumparat niste samanta de porumb acum doi ani (ceva scump si tratat) si toamna au avut recolta foarte bogata si si-au facut propria samanta si au semanat-o primavara. Plantele au iesit, insa nu au facut stiuleti. Era special tratata ca sa fii nevoit sa cumperi in fiecare an. De aia te-am intrebat, ca nu inteleg ce fel de samanta ai avut. A mea de anul asta este cumparata din Franta, se numeste Telephone Nain, insa anul trecut am cumparat ceva de la Bricostore si am fost destul de multumita. Oricum, poti schimba samanta si replanta – mazarea eu chiar o pun in doua-trei transe, ca sa am mai mult timp proaspata si dulce – ea se poate planta in general pana in iunie (inclusiv). Chiar week-end-ul asta vreau sa mai seman putina, ca pana se trece asta care infloreste acum, urmatoarea sa fie marisoara. Te sfatuiesc si pe tine sa faci la fel, ca sa nu risti sa ramai fara mazare anul asta.
      Sper ca ti-am fost de ajutor. Daca mai vrei sa ma intrebi si altceva, iti promit ca iti raspund prompt.

  9. Andreea

    Buna! uauu! i o gradina superba si o curte foarte mare! Spor la treaba in continuare si astept pozee! Multa sanatate si putere de munca! :*

    • Andreea
      andreea

      Multumesc frumos, Andreea, atat pentru laude cat si pentru incurajari. Ma bucur sa te cunosc si te mai astept pe la mine!

  10. Andreea

    De curiozitate….Sper ca nu te supara intrebarea….: Cati ani ai?

    • Andreea
      andreea

      Varsta nu consider ca trebuie tinuta secret – poate peste ani imi voi schimba optica, dar acum iti spun cu sinceritate ca am 33 de ani. De ce m-ai intrebat?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Furtuna cu tot tacamul - [...] a plouat, mi-am facut griji in legatura cu puii de porumbel (despre care am scris in articolul : Luna …

Lasă un răspuns către Andreea Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *