Jurnal din Franta – Ziua 52 – Pointe du Hoc, St.Vaast si Barfleur

4 Dec, 2015 by

Jurnal din Franta – Ziua 52 – Pointe du Hoc, St.Vaast si Barfleur

Astazi am vizitat unul dintre locurile Debarcarii, Pointe du Hoc – stanca inalta care a fost luata cu asalt de aliati in ziua Z (6 iunie 1944) in niste conditii pe care le voi rezuma mai jos, si, gratie francezilor care au lasat timpul sa treaca liber peste locurile respective, fara mari interventii, le voi si arata in cateva fotografii.
Ma bucur enorm ca am vazut aceste locuri, marturii ale razboiului urat care s-a desfasurat acum atat de putin timp. Toata zona de coasta, cat tin cele 5 Plaje ale Debarcarii (Utah, Omaha, Gold, Juno si Sward), este plina de muzee, monumente, de buncare si cazemate germane, tancuri scoase din uz si lasate pe marginea drumurilor, masini blindate, gauri de obuz, fortificatii, cimitire de razboi – toate cu menirea de a nu ne lasa sa uitam, de a nu repeta istoria, de a-i omagia pe cei care au pus idealul dreptatii mai presus de propria viata. Spiritul de sacrificiu al acestor oameni este lucrul pe care, recunosc, imi este greu sa il inteleg. Care este mecanismul care te pune in miscare cand pleci la lupta, sub o ploaie de gloante si de obuze? Cat de puternic trebuie sa fii sa uiti de tine, de familia ta, de tot ce iti este drag si sa alergi spre inamic? Si sa nu tradezi, sa nu fugi, sa iti dai viata? Intrebarile astea imi rasunau in cap calcand pe urma pasilor lor.
Aceeasi dilema am mai avut-o cand am vizitat Memorialul de la Sighet si am intrat in contact, mult mai direct decat citind carti sau vazand documentare la tv, cu suferinta oamenilor, cu marturiile lor, cu chipurile lor senine si mandre, cu hotararea si taria de a suporta cat este necesar pentru apararea unor idei. Cat de puternic sa fii sa sacrifici tot pentru o idee? Imi este greu sa ma vad intr-o astfel de situatie. Sper insa, daca as fi pusa intr-o astfel de situatie, ca as face in asa fel incat sa nu imi fie rusine cu mine. Recunosc – Sper, dar nu Stiu cu siguranta.
Au debarcat intr-o singura zi pe aceste plaje in jur de 135000 de soldati aliati si inca 15000 au fost parasutati (americani, britanici, canadieni, australieni, francezi, neo-zeelandezi etc), iar in prima zi, pe 6 iunie, au murit in jur de 10000 de soldati aliati si 3000 de francezi civili. Doar pe 6 iunie, ziua care a schimbat cursul razboiului si probabil, al istoriei.
Plaja Utah este plaja pe care au debarcat americanii, la fel si Pointe du Hoc, a fost luat cu asalt si cucerit tot de americani. Aici sus, soldatii au ajuns sub focuri de arma, escaladand stancile inalte de 30 de metri, care ies vertical din apele marii. Au pornit in cucerire 225 de oameni si au ajuns sa cucereasca si sa apere apoi aceste stanci, doar 90.
Pointe du Hoc a fost considerat si de germani un punct strategic, de aceea aici s-au dus lupte cateva zile. Fortificatiile construite de germani care inconjoara acest loc sunt impresionante, kilometri de tuneluri subterane, buncare si cazemate, unele aproape intacte dupa atatea lupte si atat timp. Gropile care se vad in fotografiile mele sunt gauri de obuz, doar ca acum sunt cosmetizate de draga natura si imbracate in paturi de iarba, ca un teren de golf mai accidentat. Atunci – am vazut niste fotografii – era doar pamant, ciment, pietris, rascolite de suflul luptei.
Acum, in vantul rece de decembrie a anului 2015, cu nori grosi atarnand la orizont, in Normandia aceasta verde si linistita, este greu sa iti imaginezi cum a fost atunci. Iadul pe pamant a existat si probabil a fost mai rau decat ni-l imaginam noi.
La plecare, am trecut prin St.Vaast, un port pescaresc a carui carte de vizita sunt stridiile cu acelasi nume (gustate si bune, foarte bune), apoi prin Barfleur, un alt port pescaresc. Nu am zabovit prea mult pentru ca era frig, dar totusi am facut cativa pasi si cateva poze.
Am ajuns acasa seara, destul de obositi. Am inceput sa scriu, aproape am terminat, insa trebuie sa ma opresc. E ora 22.45 si nu am apucat sa pun pozele, lucru care imi va lua cel putin o ora. Voi termina maine dimineata. Ne auzim atunci!
Aici, sus, este Pointe du Hoc. Aliatii au debarcat pe plaja.Pointe du Hoc - De sus, se tragea spre eiAu trebuit sa escaladeze stancile abrupte295 de soldati debarcati, au ramas 90Gaurile de obuz, cicatrizate de NaturaTot locul este plin de cratereIn interiorul unui buncar germanAtunci, aici erau amplasate niste tunuri uriase de 15 mmPunct de observatie construit chiar pe marginea stancilorAici era amplasata o anti-aerianaUrme se gloanteRamasite de fortificatiiMarturieSt.Vaast - barcile de pescari plecau in largFarul din St.VaastBarfleur, si unica raza de soare de ieriDragii meiLa taifasPe langa pescariBarfleur, la plecare

Alte Articole

2 Comentarii

  1. Nedea Ioan

    Bravo,felicitari! Mi-a placut articolul.Succint,documentat si la obiect .Frumoase si pozele. Tine-o tot asa!Vacanta frumoasa in continuare1!

    • Andreea
      Andreea

      Ma bucur sa va aud! Bine ati venit la mine “in gradina”. Va pupam si pe dumneavoastra si pe Mariana!

Lasă un răspuns către Andreea Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *