Japonezii

20 Noi, 2014 by Andreea

Spuneam in articolul anterior ca cel mai mult in Japonia m-au impresionat oamenii. Voi scrie aici despre fiecare loc in parte, despre Tokyo, Magome, Nikko sau Kyoto, insa cred ca, pentru cei care nu au vizitat (inca) Japonia, ca sa inteleaga intreaga experienta, este important sa faca cunoastinta cu cei care stau la baza acestei tari. Atat cat i-am cunoascut si eu, in cele trei saptamani petrecute aici. Sunt constienta ca nu am reusit sa ii descifrez pe deplin, insa am fost mereu receptiva la ei si cred ca ceva-ceva am descoperit.
Deci, sa facem cunostinta!
Experienta mea cu japonezii a inceput in urma cu multi ani, in cartile citite. Incepand cu bine-cunoscutul Shogun si terminand cu Musashi sau Legendele Clanului Otori, poporul japonez mi s-a dezvaluit fila cu fila. Acum am fost sa vad cu ochii mei.
Bineinteles, nu m-am asteptat sa vad samurai pe strada sau sa gasesc acum o societate incremenita in timp, insa cred ca am surprins un pic din vointa, curajul si sensibilitatea eroilor din carti. Faptul ca am cunoscut lucruri despre istoria lor m-a ajutat sa ii inteleg mai bine.
Lasand istoria la o parte, o sa va spun cum i-am gasit eu acum, la inceput de secol XXI.
In primul rand si inaite de orice, japonezii mi s-au parut extraordinar de dedicati lucrului pe care il fac zi de zi, pentru a-si castiga traiul si, dincolo de asta, pentru a asigura prosperitatea intregii tari. Cred ca au adanc inradacinat principiul lucrului bine facut. Fie ca lucreaza la intretinerea spatiilor verzi, ca vanzator intr-un magazin, ca taximetrist sau controlor in tren, japonezul isi face treaba constiincios. In alte domenii nu stiu, dar in servicii o fac si cu un larg zambet pe buze. Toate sunt bine si frumos organizate. Spunand asta, mi-a venit automat in minte sistemul lor feroviar. Sa mergi cu trenul in Japonia este in sine o adevarata experienta. Stii ca oriunde mergi, cu orice tip de tren, ajungi la secunda la destinatie.
O alta trasatura a poporului japonez este, si cred ca i-am “citit” bine, atasamentul fata de istorie si respectul fata de inaintasi. Orice templu sau palat vizitat de noi a fost reconstruit a doua, a treia sau a patra oara. Deoarece sunt construite din lemn, iar cutremurele au fost mereu foarte dese la ei, toate au ars pana in temelii cel putin o data. Si de fiecare data le-au refacut, ceea ce cred ca arata atasamentul lor fata de istorie si grija de a transmite urmasilor aceleasi valori. Toate edificiile vizitate de noi erau pline de grupuri de elevi adusi cu scoala, copii politicosi care gaseau o mare placere sa iti spuna in engleza “Hello!” si sa rada apoi daca le raspundeai la salut.
Japonezii mi s-au parut a fi foarte frumosi. Am vizitat cateva tari asiatice, insa ei cred ca sunt de departe cei mai frumosi. Mici de statura si finuti, uneori ma simteam mare pe langa ei. Nu mi s-a mai intamplat asta niciodata, si a fost amuzant pentru mine.
Mi-a placut fantezia lor in vestimentatie, bunul-gust si mandria cu care iti spuneau in magazine ca produsele comercializate sunt “made in Japan”. Mi-a placut sa vad persoane imbracate in port traditional, atat pe strazi, in gari sau magazine, copii dusi la temple imbracati in mici kimono-uri, scolari cu uniforme, costume impecabile in cartierele de business, eleganta in miscari si statura. In Kyoto mai ales, apareau la tot pasul aceste frumoase tinere invesmantate in kimono-uri viu colorate, chicotind si facandu-si fotografii unele altora. Apoi mai erau doamne trecute de prima tinerete care purtau cu atata eleganta kimono-uri simple, croite din matasuri pretioase. Si, in sfarsit, am avut ocazia sa vedem de cateva ori pe stradutele din Kyoto si frumoasele maiko (gheise tinere) sau geiko (gheise mature), pudrate cu alb pe fata si ceafa, machiate cu rosu in jurul ochilor si pe buze, cu podoabe bogate in par, cochete, elegante si trocanind pe asfalt cu papuceii din lemn. Stiau ca atrag toate privirile si se opreu din cand in cand pentru a fi fotografiate. Aparitii diafane pe stradutele inguste ale unei tari ultra-moderne.
O alta trasatura importanta si pe care am observat-o foarte usor este inclinatia lor catre frumos. Arta vazuta de mine in Japonia este de o mare finete si sensibilitate, redand in primul rand natura cu toate elementele ei – flori, pasari, anotimpuri. La fel in gradini, unde aranjarea plantelor si copacilor, al apei, al pietrelor sau aleii a fost adusa in Japonia la rang de arta, prin incercarea de a modela natura astfel incat cele doua “lumi” – a noastra si a Ei – sa intre in echilibru. Tine si de religiile lor, de credinta atat budista cat si sintoista ca “toate lucrurile si fenomenele naturale poseda o latura spirituala”. Mereu am considerat asta ca fiind adevarat si poate ca ar fi un exercitiu util pentru noi toti sa gandim din cand in cand asa.
Un alt lucru care mi-a placut foarte mult si care vine cumva in sprijinul celor spuse mai sus, sunt micile aranjamente atarnate la intrarea in casa – crengute de brad, un vrej de tomate, floricele salbatice, un fruct de kaki… Le-am intalnit peste tot in satele de munte prin care am umblat, la fel micile gradini de legume frumos ingrijite, ordonate si facute pe orice peticut de pamant care a permis cultivarea catorva legume.
Sunt atat de multe de spus… Atatea intamplari, atatia oameni, atatea lucruri nedeslusite inca. Mi se succed in minte toate, insa sunt greu de povestit. Toata experienta a fost pentru mine ca un mare puzzle, iar incercarea de a extrage acum piese din el este dificila. Mi-e teama ca nu pot reda in cuvinte esenta si sper ca articolasul meu sa nu vi se para superficial. Ca sa vorbesti de ei trebuie sa vorbesti de religia lor, istoria, mancarea, obiceiurile, arta si cred ca ar fi prea mult pentru aceasta pagina mica. Am extras doar cateva trasaturi, iar altele cateva o sa le descifrati voi din poze. O sa ma opresc acum, cu speranta ca nu v-am plictisit cu vorbaria. O sa va arat oamenii, asa cum i-am vazut si eu – veseli, frumosi si sensibili.

“Cati fluturi
nu si-au fluturat cararea
de-a curmezisul zidului.” (Matsuo Basho)

 

 

 

Alte Articole