Gradinar fara gradina

6 Dec, 2011 by

Gradinar fara gradina

Scriu asta pentru cei care nu au inca o gradina, au doar un vis. Nu au gradina pentru ca deocamdata stau la apartament. Dar isi doresc.
In primul rand nu renuntati la acest vis. Faceti planuri, iar cand planurile vor fi destul de solide, visul va prinde viata.
Deci, voi ce nu aveti gradina, puteti totusi sa improvizati una pe balcon si pe pervazuri. Acum un an si ceva locuiam intr-un apartament in Constanta si aveam mereu vreo 2 jardiniere pe pervaz.

Ce puteti planta in ghivece sau jardiniere?
Busuioc, patrunjel, marar, salvie, dafin, cimbru, rozmarin, rosii cherry, ardei iute.
Busuiocul creste mare in ghiveci sau jardiniera. Se umple aceasta 3/4 cu pamant, se presara deasupra semintele de busuioc, apoi se completeaza cu inca un strat de pamant de cativa mm. Se uda bine, astfel incat, pana cand rasare, pamantul sa fie mereu umed. Jardiniera se pune la lumina si se tine intr-o camera incalzita. Dupa ce plantele cresc inalte de 5-6 cm, trebuie rarite. Pot fi replantate sau pur si simplu aruncati plantele pe care le scoateti din pamant. Busuiocul consuma destul de multa apa, asa ca va trebui udat la 2-3 zile.
Cu patrunjelul si mararul se procedeaza la fel, insa acestea nu trebuie rarite, pur si simplu le folositi la mancare cand aveti nevoie. Aveti grija cum le rupeti, deoarece acestor verdeturi le dau mereu frunze noi de la baza.
Salvia, dafinul, cimbrul si rozmarinul eu le-am cumparat plante mici de la supermaket si le-am replantat in vase mai mari, unde au crescut tufe destul de mari pe care le-am jumulit cu timpul, de cate ori am avut nevoie.
Ardeiul iute si rosiile cherry necesita realizare de rasad, dar este simplu. Intr-o tavita sau cutie din plastic puneti pamant, presarati pe el cateva seminte, adaugati inca un strat de cativa mm de pamant si udati. In app. o saptamana -10 zile vor rasari plantutele. Se uda periodic si se tin la lumina si caldura. Cand cel de-al doilea rand de frunze s-a dezvoltat destul de bine, mutati plantutele, doua cate doua, in recipiente mai mari (pahare din plastic de bere, gaurite in partea de jos). Dupa ce au crescut cam 20 cm in inaltime, puteti sa le mai mutati o data in ghivece individuale (din cele mari, ca sa aiba loc sa se dezvolte). Se uda des si se tin pe balcon. Se pune arac inalt in fiecare ghiveci cu rosii si se leaga planta de el pe masura ce creste. Din cand in cand, rosiile se copilesc – adica se rup frunzele care incep sa creasca in locul unde se imbina ramurile principale de tulpina. De vara pana toamna veti avea rosii cherry si ardei iute. Puteti sa puneti si cherry galbene, sunt foarte productive.
Sper ca sfaturile mele sa va ajute sa realizati o mica “gradina de balcon”.
Astept vesti.

Alte Articole

Comenteaza Articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *