Craciun in Maramures

15 Dec, 2013 by Andreea

Acum cativa ani am petrecut Sarbatorile de Iarna in Maramures. Mai exact, in casa unor prieteni de-ai nostri, familia Bologa din Barsana. Cum ne-am imprietenit? Simplu, cu un an in urma, de Paste, pe care l-am petrecut tot in zona, ne-au luat de pe strada si ne-au poftit la ei la masa. Despre asta am mai scris si intr-o alta postare, daca doriti puteti sa o cititi aici.
Craciunul din Maramures mi-a ramas la inima. A fost ceva deosebit, iar de atunci, de cate ori ma gandesc la Sarbatorile de Iarna, imi vine in minte in primul rand acel Craciun. Mi-ar placea sa repetam experienta, dar din pacate, iarna, drumul de la noi pana acolo este foarte greu si lung. Poate la anul!
Dar sa va spun despre atunci. In primul rand, era zapada. Si cum arata un sat maramuresan acoperit de zapada, cu ulite serpuind printre dealuri, cu atmosfera de smerenie si sarbatoare? Ca in povesti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Zilele au trecut repede. Familia Bologa, formata din cinci membri, ne-a primit ca si cum eram niste rude plecate mai demult de acasa. Am stat la povesti, am primit colindatori, am fost impreuna la biserica din sat, am vizitat impreuna cu ei restul familiei, care ne-a primit la fel de bine, cu toate ca abia atunci ne-am cunoscut. Toti niste oameni deosebiti – modesti si muncitori din cale-afara, simpli, insa avand principii sanatoase, mereu cu zambetul pe buze si foarte credinciosi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mersul la biserica in straie de sarbatoare este obligatoriu. Acolo se aduna tot satul, apoi cu totii merg in centru si stau la vorba. Cei mai in varsta se aduna intre ei, iar fetele si baietii “defileaza” pe marginea drumului, purtandu-si cu mandrie portul – camasi albe ca neaua, cu volane scobite, bundite si cojoace din piele de oaie, fuste crete si inflorate. Fetele poarta cizme si pantofi cu toc si ciorapi fini cu model. Batranele poarta ciorapi grosi din lana si opinci. Baietii au pe cap caciuli din blana. Tinerii glumesc si flirteaza, sunt veseli si isi fac planuri privind petrecerea de Revelion.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cand se face ora mesei, satenii se despart si se retrage fiecare pe la casa lor. Firesc, de Craciun toata lumea are masa plina de produse traditionale. Totusi, doar aici am vazut atatea feluri de prajituri – mese intregi cu prajituri de casa, cu foi diverse si creme de toate culorile, cu nuci, stafide sau bezea. Pentru femeile de aici prajiturile sunt motiv de mandrie si lauda, asa cum este si “camera cu zestre” – fiecare casa are o astfel de camera –  plina-ochi cu paturi si covoare tesute de femeile familiei, cu lenjerii brodate manual, cu sifoniere pline cu straie traditionale, cu seturi de oale si vesela. Pe oriunde am fost, ne-a fost aratata aceasta camera – batrani sau tineri, toti aprecieaza lucrurile transmise din generatie in generatie si vorbesc cu mare mandrie despre ele.

Familia Bologa avea pe atunci doua fete tinere, inca nemaritate. Si chiar daca locuiesc in vila, au masina de spalat vase si toate celelalte utilitati moderne, nu concepeau sa plece de acasa, atunci cand le va veni vremea, fara zestre – zestrea asta, de care am spus mai sus. Una dintre fete s-a maritat, cea mica este inca la scoala.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De Craciun, dupa ce fiecare se ospateaza cu mancarea proprie, incep vizitele. Noi am mers in vizita la o sora, la un frate si la parinti. Peste tot, lumea ne-a asteptat cu mesele intinse, de am crezut ca o sa pocnim. Bineinteles, trebuie sa servesti macar putin din fiecare, ca sa nu fie cu suparare. Toata lumea se pregatise cu ce avea mai bun. Am facut fotografii pe care apoi le-am trimis si lor prin posta.
Totul a fost foarte frumos. Zilele au trecut si ne-am intors acasa. Cu amintiri de neuitat.
Cei care nu au vizitat Maramuresul, sa stie de la mine ca este exact asa cum se spune – primitor, plin de traditii, vrednic si frumos. Dupa cateva vacante petrecute aici, pot spune ca ceea ce defineste aceasta zona, pe langa frumusetea naturala incontestabila, sunt oamenii. E ceva cu ei – poate credinta, poate vrednicia, poate veselia – nu stiu inca, dar e ceva magic.

PS Imi cer scuze pentru calitatea fotografiilor, sunt facute acum cativa ani (2007-2008), si nu aveam un aparat foarte bun. Sper ca mesajul sa ajunga la voi dincolo de imagini.

Alte Articole